Începând de anul viitor, Rusia va obliga companiile de telecomunicații să preinstaleze doar aplicații și software-uri dezvoltate local, autorizate de guvern, pe noile smartphone-uri.
Măsurile - denumite generic „legea împotriva companiei Apple” ca urmare a refuzului producătorului american Apple de a vinde terminale încărcate cu aplicații terțe - au trecut de Duma de Stat și au fost aprobate luni de președintele Vladimir Putin. Legea va intra în vigoare în iulie 2020. Susținătorii acestei legi spun că măsurile respective îi vor proteja pe consumatorii ruși și vor sprijini industria rusă de software în fața concurenței neloiale a Occidentului. Oleg Nikolayev, unul dintre parlamentarii care au votat proiectul de lege, a declarat că este posibil ca o parte dintre consumatorii ruși să nu-și dea seama că există alternative în limba rusă la aplicațiile occidentale, care sunt preinstalate pe smartphone-uri. Guvernul rus va întocmi o listă de software pe care producătorii vor trebui să le preinstaleze și o listă a dispozitivelor care vor fi reglementate de lege. Este vorba și de computere, tablete și televizoare inteligente, nu doar de telefoane mobile. Companiile care nu respectă legea riscă o amendă de 200.000 de ruble (3.100 de dolari), relatează site-ul independent de știri Meduza. Compania Apple a amenințat anterior că va părăsi piața rusă dacă va fi introdusă interdicția totală de a-și vinde produsele fără aplicații preinstalate, conform unor articole publicate de presa rusă la începutul acestui an. O sursă din companie a declarat pentru cotidianul rus Kommersant: „Un mandat de a adăuga aplicații terțe în ecosistemul Apple ar fi echivalent cu spargerea softului nostru, așa-numitul jailbreaking. Este vorba de o amenințare la adresa securității dispozitivelor noastre, iar compania nu poate tolera un astfel de risc. ” Adoptarea legii are loc la doar câteva săptămâni după ce a intrat în vigoare controversata lege suverană pentru internet din Rusia, care permite separarea internetului din această țară de rețeaua globală.