Putin laudă Rusia „invincibilă”. Fără paradă. Și mai și ploua

Putin laudă Rusia „invincibilă”. Fără paradă. Și mai și ploua

Liderul de la Kremlin a sărbătorit, sâmbătă, Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste. O ceremonie fără fast și fără uriașele parade militare din anii trecuți, din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Ziua de 9 mai în Rusia, cu marea sa paradă de armament de toate felurile, simbolizează de obicei politica externă ofensivă a președintelui rus, care a orchestrat în ultimii ani revenirea puterii țării sale pe scena internațională.

De această dată, sâmbătă, vorbind sub o ploaie rece, după ce a depus trandafiri în fața flăcării monumentului soldatului necunoscut, la poalele Kremlinului, Vladimir Putin a salutat, într-un discurs scurt și sobru, memoria veteranilor, fără a menționa direct epidemia Covid-19, care progresează în Rusia.

„Aducem un omagiu etern marelui sacrificiu al poporului sovietic”, a declarat Vladimir Putin, care a făcut din 9 mai un element-cheie în politica sa de grandoare și patriotism.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Știm și avem ferma credință că suntem invincibili atunci când suntem uniți”, a adăugat el, înainte de a păstra un minut de reculegere.

Adresându-se apoi militarilor aflați în interiorul zidurilor Kremlinului, Putin a promis că „toate planurile pentru dezvoltarea armatei și a flotei vor fi realizate” și că li se va asigura „cel mai modern echipament, în ciuda crizei economice cauzate de noul coronavirus.

Astfel că ceremoniile comemorării înfrângerii Germaniei naziste au avut loc fără uriașa și tradițională paradă militară din Piața Roșie, fără mulțimea care să aclame și fără lideri străini care să stea alături de Putin, scrie Le Point.

Doar partea aeriană a paradei a fost menținută, zeci de avioane și elicoptere survolând Moscova. Deasupra Pieței Roșii, o escadrilă a lansat fumigene în culorile drapelului Rusiei.

Putin a promis că rușii vor sărbători „în mod corespunzător” Ziua Victoriei la o dată ulterioară. Timp de săptămâni, Kremlinul a ezitat să mențină festivitățile înainte de a le amâna în fața epidemiei care se agravează în Rusia.

Rusia a avut sâmbătă peste 198.000 de cazuri confirmate și 1.827 de decese, mai mult de jumătate dintre ele la Moscova, care a prelungit măsurile restrictive până la 31 mai.

Pentru a înlocui parada „Regimentului Nemuritor”, care reunește de obicei sute de mii de oameni care țin în mâini portrete ale veteranilor, rușii au fost invitați să iasă seara la balcoane cu fotografiile foștilor combatanți și să cânte un cântec celebru sovietic.

Președintele rus a plasat în ultimii ani rolul URSS în înfrângerea Germaniei naziste în centrul unui discurs de putere și prestigiu, deschizând o polemică de istorie și memorie cu Occidentul, pe care Moscova îl acuză că minimalizează rolul sovieticilor în victoria asupra naziștilor.