Joi, 17 ianuarie, Președintele rus Vladimir Putin a făcut o vizită de stat cu toate onorurile la Belgrad, înainte de Boboteaza pe stil vechi, celebrată odată de Rusia și Serbia deopotrivă.
A fost a treia vizită în ultimul an între cei doi președinți, și s-a detașat prin nevoia și interesul reciproc în a consuma cât mai fastuos și vizibil această vizită. Fiecare dintre cei doi, Putin și Vučić, s-a reenergizat politic și electoral, câștigând împreună unul pe seama celuilalt, consimțit, e adevărat. Vladimir Putin a călcat în țara cea mai apreciativă la adresa sa, cu 58% din populație susținându-l, cel mai mare scor pentru orice lider străin sau local. Iar Aleksandar Vučić a ieșit dintr-un con de umbră de 6 săptămâni – de când se consumă proteste masive de stradă, care au umbrit imaginea sa politică - folosind transferul imaginii de la Vladimir Putin, adulat deopotrivă de dușmanii și susținătorii președintelui sârb.
Rusia a câștiga strategic prin relansarea și creșterea influenței ruse în Balcanii de vest, în urma acestei vizite simbolice. Deși într-o demonstrație enormă de forță, oamenii au fost aduși cu autobuzele și li s-a dat liber de la serviciu pentru a participa la ceremonii – 120.000 fiind numărați la slujba de la catedrala Sfântul Sava – susținerea față de Rusia și Vladimir Putin este una originară, obiectivă, și vine din sprijinul și apărarea intereselor Belgradului în Consiliul de Securitate, pe tema Kosovo. Fapt ce a făcut ca Serbia, deși candidat la integrarea europeană, să respingă sancțiunile împotriva Rusiei pentru anexarea Crimeii și pe toate celelalte cazuri ce au urmat. Susținerea reală a fost probată de reacțiile mulțimii care a strigat „Kosovo e Serbia” și „Crimeea e Rusia”, dar și „Frate Putin, salvează poporul sârb și pământurile sârbilor”
Interesul major al Rusiei pentru Serbia este dat de poziția strategică între Est și Vest, de rolul în viitorul coridor de gaze ce vine prin TurkStream spre Europa, dar mai ales în unicitatea sa de partener strategic al Rusiei în Balcani. Serbia rămâne singurul său aliat în regiune, chiar dacă vrea să se integreze în UE, refuzând relația oferită cu NATO (încă de la summitul NATO de la București, Serbia putea primi Membership Action Plan, doar că nu l-a solicitat și nu și-l dorește). Serbia e înconjurată de 5 state membre NATO și alte două care doresc să acceadă în Alianță, dar și de 4 state membre ale UE și alte două aspirante.
Una din temele cele mai importante pentru Putin este susținerea opțiunii schimbului de teritorii și purității etnice a entităților în cazul Kosovo, cu preluarea precedentului și valorificarea lui în Balcanii de Vest și validarea situației existente în Crimeea și în spațiul post-sovietic, în același fel. E o miză strategică de primă importanță la nivel global, iar Serbia e un bun partener pentru a forța o asemenea variantă. Firește că modificarea frontierelor pe liniile purității etnice susține naționalismul și deschide o adevărată Cutie a Pandorei: ea lansează drumul spre noi revendicări de partiții, omogenizare etnică, cereri de secesiune, anexare în alte părți în Balcani. Vizate sunt, în primul rând, Republica Sîrpska în Bosnia-Herzegovina, Vestul Macedoniei-revendicat de Albania, Sandzak-ul majoritar musulman, regiune împărțită teritorial dintre Serbia și Muntenegru. Crește avantajul în cazul unui joc de domino, crește rolul Rusiei în regiune, subminează poziția occidentală – americană și europeană deopotrivă – și mai ales subminează valorile coexistenței pașnice, a națiunilor civice și a susținerii coabitării și drepturilor minorităților, care susțin, la rândul lor, drepturile omului pentru toată populația regiunii și, pe fond, toate valorile democrației liberale.
Și președintele sârb Aleksandar Vučić a profitat din plin de vizita lui Vladimir Putin. El a întrerupt 6 săptămâni de proteste anti-Vučić pentru autoritarism, preluarea controlului mass mediei și atacarea opoziției. Mai mult, manifestațiile publice, parada și slujba la Biserica Sfântul Sava s-au derulat exact pe traseul protestatarilor, contrapunând 120.000 de oameni aparent susținându-l pe Vučić, la nivel de imagine, celor 20.000 obișnuiți protestatari. Vom vedea de luni dacă protestele se reiau la Belgrad.
Liderul sârb joacă jocul clasic al balansării între două puteri și, de fiecare dată când are nevoie de legitimare, recurge la insturmentele la îndemână, inclusiv la prezența lui Putin. Și o face și pentru a arăta pisica Occidentului și UE, când apar elemente ce îl deranejază profund – vezi apariția Armatei kosovare – dar și pe un termen mai lung: nu vă jucați cu termenul accederii Serbiei în UE, 2025, pentru că loialitatea Serbiei nu e deplin și complet garantată. Mai mult, există variante mult mai proaste decât moderatul pro-european Vučić, iar ieșirea din nevoia unui acord cu Kosovo nu poate fi făcută altfel – vezi sondajele ce arată că sunt 70% din sârbi contra oricărui acord cu Kosovo. Mai mult, Vučić știe că drumul european trece din formula de încheiere a crizei cu Kosovo și validarea unei soluții de demarcare a frontierei cu provincia sa – viitor stat vecin. Și pentru a putea să nu se transforme în trădător și să livreze UE, are gesturi ce reclamă mai multă flexibilitate și mai mult spațiu, inclusiv prin jocul ca erou în salvarea sârbilor din Metohia, chiar și prin obținerea sprijinul popular cu ajutorul lui Putin. Cum nici Hashim Thaci nu-și permite partajarea unilaterală a Kosovo de către Belgrad, s-a ajuns la formula de „corectare a frontierelor”, ceea ce înseamnă schimb de teritorii. Ne-am pronunțat deja (https://evz.ro/butoiul-cu-pulbere-gata-sa-fi-e-reaprinsin-balcani-redesenarea.html, https://evz. ro/armata-kosovo-pulsul-planetei.html) în această privință, dar e clar că lucrurile pot evolua în această direcție.
Aleksandar Vučić a cerut un rol mai important al ONU în viitor în continuarea dialogului Belgrad-Pristina, la întâlnirea din decembrie din cadrul Consiliului de Securitate al ONU care a discutat gestul Pristinei de transformare a forțelor de securitate în armată regulată. Că vrea în mod real o asemenea mutare a dezbaterilor sau doar creează pârghii de constrângere a UE să-i asculte doleanțele și interesele, sau să-i acorde mai multă flexibilitate, e clar că instrumentul e utilizat, într-o cheie cinică, de către Aleksandar Vučić. În aceeași măsură în care și schimbul de teritorii poate fi o altă pârghie pentru a determina UE să fie mai nuanțată în condiționarea integrării europene a Serbiei de acordul final în Kosovo cu recunoașterea ca stat.
Recomandările noastre
