Rusia repetă „Manevra siriană” și pune cizma în Africa de Nord, ceea ce-i permite să amenințe Europa dinspre Est și Sud
Generalul Khalifa Hafter, șeful unei dintre facțiunile militare din Libia, a sosit duminică, 27 noiembrie, la Moscova, pentru a cere armament și sprijin militar pentru armata sa. O oportunitate perfectă pentru Rusia de a-și stabili prima sa bază în Africa de Nord.
Potrivit surselor din serviciile de informații citate de agenția Debka, Vladimir Putin urmărește să dobândească o a doua bază militară în bazinul Mediteranei, după cea de la Hmeimim, din Siria. O eventuală bază în Libia ar permite Rusiei să desfășoare forțe navale și aviatice la o distanță de numai 700 de kilometri de Europa.
Hafter, care s-a născut în Statele Unite, a fost unul dintre comandanții militari ai lui Muammar Gaddafi, iar acum este șeful uneia din cele mai puternice facțiuni militare libiene. Libia este astăzi măcinată de luptele pentru putere ale sutelor de miliții de pe teritoriul său. Inclusiv trupele jihadiste ale ISIS.
Hafter conduce un grup militar și politic puternic, care a fost cândva sprijinit de Statele Unite. Dar pentru că a refuzat să recunoască actualul guvern de la Tripoli, instalat de ONU, Hafter se bazează mai mult pe sprijinul Egiptului și al unor state din Golf pentru a-și menține fieful din Benghazi, aflat în estul țării.
Egiptul și Emiratele Arabe Unite oferă armatei lui Hafter sprijin aerian de la bazele egiptene aflate în vestul deșertului nord-african. Liderii acestor țări sunt cei care l-au determinat pe generalul Hafter să accepte invitația Moscovei și să solicite asistență militară.
Este a doua călătorie a lui Hafter în Rusia, după ce, în luna iunie, anul acesta, s-a întâlnit cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și cu consilierul pentru Securitate Națională, Nikolai Patrușev. Atunci, Rusia era însă circumspectă față de o extindere a puterii militare a acestui general rebel.
De asemenea, tot în acea perioadă, forțele speciale ale Statelor Unite, Italiei și Marii Britanii sprijineau o ofensivă majoră menită să scoată trupele ISIS din orașul port Sirte, punct strategic cheie. Dar ofensiva nu și-a atins scopul.
De data aceasta, Rusia este gata să-i ofere lui Hafter avioane de luptă, elicoptere de asalt, vehicule blindate și rachete de diferite tipuri dar și sprijin aerian pentru a lupta împotriva ISIS.
Este încă prematur de afirmat dacă inițiativa lui Putin în Libia este încă un atu aruncat pe masa de poker din Orient pentru a-l determina pe viitorul președinte american să colaboreze, sau mizează pe incertitudinea acestei perioade de tranziție pentru a aduna un pot suficient de mare, care să-i permită să îi facă față lui Trump ca rival.
În oricare dintre aceste cazuri, avioanele ruse de la baza siriană Hmeimim sunt capabile să acopere distanța de 1500 de kilometri până în Libia, în vreme ce portavionul Amiral Kuznețov staționează în zonă, în largul apelor Siriei.
Ar fi pentru prima dată când un portavion rus ar opera în această parte a Mediteranei.
Bătăliile de pe coasta Mediteranei de săptămâna trecută dintre diferitele miliții libiene, inclusiv armata lui Hafter, reprezintă de fapt o luptă acerbă pentru controlul câmpurilor petroliere din Libia. Evident, acestea nu lipsesc nici din socotelile strategice ale lui Putin.