Partidul președintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, a obținut majoritatea în alegerile parlamentare din țara sa. Potrivit cifrelor publicate după numărarea a 93% din voturi, Rusia Unită a câștigat 54,28% din voturi.
Conform calculelor Comisiei Electorale Centrale, formațiunea lui Putin ar urma să ocupe 343 din cele 450 ale Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului).
Fără opoziție
Partidul Comunist se află pe locul al doilea, cu circa 42 de mandate, având 13,54% din voturi, înaintea Partidului Liberal Democrat (partidul naţionalist al populistului Vladimir Jirinovski), care va avea 39 de locuri, iar Partidul Rusia Dreaptă (extrama stângă) va avea 23 de parlamentari (6,2% din voturi).
Prezența la vot a fost scăzută, de 47% la nivelul țării, cu mult sub 60% cât s-a înregistrat acum cinci ani, semn că o parte din electorat a boicotat scrutinul pe care îl consideră jucat dinainte.
Alegerile parlamentare sunt considerate un test înaintea scrutinului prezidențial din 2018. Unsprezece partide politice şi 6.500 de candidaţi au participat la cursa electorală de duminică.
Modificarea Constituției
Rezultatele arată o creștere a popularității Rusiei Unite, după anexarea Crimeei, în 2011 partidul obținând doar 238 de mandate. Comuniștii au pierdut 50 de locuri, liberal democrații 17, iar Rusia Dreaptă 41.
Putin, care a petrecut ultimii 17 ani la putere, ca premier sau președinte, se pregătește pentru a participa din nou la alegeri, în 2018.
Cu peste două treimi din deputaţi, Kremlinul va avea un control fără precedent asupra Dumei și va putea impune mult mai ușor modificări ale Constituției. Oricum, celelalte trei partide, care intră în Parlament, nu sunt de opoziție și votează la unison cu Rusia Unită.
„Se poate spune cu certitudine că partidul a obţinut un rezultat foarte bun, în ciuda unei participări nu prea ridicate, dar importante”, a declarat Putin, la sediul partidului la a cărui constituire a contribuit în 2001, şi a salutat „maturitatea politică crescândă” a alegătorilor ruşi.
În cele două oraşe principale ale ţării, Moscova şi Sankt- Petersburg, participarea a fost și mai slabă, circa 30%, după o campanie anostă, într- o ţară aflată în recesiune de 18 luni.