Premierul rus Vladimir Putin intenţionează să limiteze până la dispariţie folosirea juraţilor în soluţionarea cauzelor judecate de instanţele ruseşti, motivând că aceştia nu sunt "eficienţi" şi se ghidează adesea după circumstanţe etnice, nu legale. Planul lui Putin, anunţat luni la întrunirea Consiliului de Stat al Federaţiei Ruse, ar plasa întregul sistem juridic pe orbita intereselor "Ţarului" de la Kremlin.
Doar câţiva kilometri separă zidurile impunătoare ale Kremlinului de curtea districtuală moscovită care a stabilit luni vinovăţia fostului magnat Mihail Hodorkovski, într-un proces în care acesta a fost acuzat de sustragerea a sute de milioane de tone de petrol şi spălarea banilor rezultaţi din afacere.
Istoria se scrie de multe ori cu tuşe ironice: când judecătorul Viktor Danilkin se pregătea să anunţe verdictul instanţei împotriva celui mai mediatizat adversar al lui Vladimir Putin, premierul îşi exersa nestingherit autoritatea, propunând în faţa Consiliului de Stat al Federaţiei Ruse restrângerea practicii utilizării juraţilor în soluţionarea cauzelor legale.
Într-o ţară în care, în primele nouă luni ale lui 2010, 16% dintre cei judecaţi în procese cu juraţi au fost achitaţi, comparativ cu doar 0.7% în cazul celor a căror soartă a fost decisă de un judecător, planul lui Putin ar reprezenta lovitura finală data independenţei justiţiei.
FIRELE INVIZIBILE
Manual de lichidare a adversarilor cu mâna justiţiei
Hodorkovski nu este singurul spin în coasta "Ţarului" care visează putere nelimitată la Kremlin. Putin nu mai poate risca achitări acolo unde interesele sale politice dictează altceva.
Aşa cum s-a întâmplat recent, în noiembrie, când juraţii au achitat un grup de nouă manageri ai companiei de comunicaţii Yevroset, într-un dosar care vizează extrădarea şi aducerea la Moscova a lui Evgheni Chichvarkin (aflat în Marea Britanie), fostul proprietar al gigantului de telefonie mobilă, intrat în conflict cu "silovikii" (foşti ofiţeri KGB) din anturajul lui Vladimir Putin.
Aşa cum s-a întâmplat şi la mijlocul anului, când juraţii l-au achitat pentru a doua oară pe Vladimir Kvachkov, fost colonel bănuit că ar fi orchestrat, în 2005, tentativa de asasinare a lui Anatoly Chubais, "părintele" privatizărilor din epoca Elţân şi un personaj loial astăzi lui Putin.
De altfel, Kvachkov a fost reţinut pentru a treia oară săptămâna trecută, fiind acuzat de organizarea unei rebeliuni armate împotriva statului rus. Alibiul perfect pentru maşinăria judecătorească a lui Vladimir Putin: din decembrie 2008, Duma de la Moscova a decis că procesele cu juraţi sunt interzise în cazurile de terorism, spionaj, sabotaj şi conspiraţii armate.
PROCENTUL
În 99,3% din cazuri "acuzatul" ajunge "condamnat" Soarta previzibilă a lui Kvachkov desenează perfect spirala dominaţiei visate de Putin. "Procesele cu juraţi nu sunt eficiente. În anumite regiuni chiar, juraţii îşi bazează deciziile pe circumstanţe etnice, şi nu pe gravitatea crimelor. Cred că e oportun să ne gândim la alternativa juraţilor doar în cazul acuzaţilor care riscă pedeapsa cu moartea, iar procesele de acest fel ar trebui ţinute la nivelul curţilor federale", a susţinut Putin luni, la întrunirea Consiliului de Stat.
- "The Moscow Times", cel mai mare cotidian de limba engleză de la Moscova, scrie că, deşi premierul rus nu a indicat "regiunile-problemă", argumentul a fost clar în direcţia republicilor din Caucazul de Nord, acolo unde juraţii achită adesea suspecţii care susţin că au fost torturaţi de autorităţi şi forţaţi să recunoască delicte ce nu le aparţin.
"Nu înţeleg de ce Aslan Cherkesov nu este în închisoare pentru faptele comise", a continuat Putin, referindu-se la incidentul din 8 decembrie, când un fan al echipei Spartak Moscova, etnic rus, a fost ucis într-o încăierare de stradă de Cherkesov, rezident în Republica Cabardino-Balcară din Caucaz.
Argumentul lui Putin a fost clar: deşi Cherkesov avea la activ condamnări, reţinerea sa fusese, anterior incidentului, obstrucţionată de juraţi. Suficiente motive pentru ca "Ţarul" să solicite trimiterea proceselor cu juraţi la capitolul "doar în cazuri excepţionale", în condiţiile în care - scrie "The Moscow Times" - acestea sunt considerate de activiştii civici ca fiind singurele modalităţi prin care un acuzat poate beneficia de o judecată imparţială în Rusia.
Conform statisticilor oficiale, rata de achitare în cele aproape 792.000 de cazuri rezolvate de instanţele de judecată ruseşti în primele nouă luni ale anului a fost de 0.7%.