Putin încearcă să pună mâna pe Africa. Rusia a semnat un acord militar cu Sudanul

Rusia a semnat un acord de cooperare tehnologică și militară cu Sudanul, țară supusă sancțiunilor occidentale de peste 20 de ani.

Documentul, semnat de Rusia pe 8 mai și de Sudan pe 9 mai, a intrat în vigoare vinerea trecută. Textul acestui act fiind publicat pe portalul oficial de informații juridice din Rusia. Urmare a acordului, Rusia și Sudanul vor coopera pentru pregătirea soldaților și inginerilor, pentru educația militară, medicina de teren, studiul istoriei militare, topografiei și hidrografiei, precum și în domeniile sportului și cultural. Vasele militare rusești vor putea intra în porturile din Sudan. În plus, se așteaptă ca aeronave militare să viziteze spațiul aerian al statului pe bază de invitație, alături de echipe de specialiști, pentru dezvoltarea de proiecte militare comune și de antrenament. "Părțile se angajează să nu transmită unei terțe părți, fără acordul prealabil în scris, nicio informație obținută sau creată în comun, ca parte a implementării prezentului acord", se arată în documentul oficial. Acordul este valabil șapte ani și va fi prelungit automat pentru perioadele următoare de șapte ani, până când una dintre părți va trimite celeilalte părți o notificare scrisă de reziliere. La începutul anului, guvernul rus și-a anunțat intenția de a semna un acord cu Sudanul, prin care s-ar facilita accesul reciproc al vaselor militare rusești, respectiv sudaneze, în porturile celor două state. De asemenea, Al-Hadi Adam, șeful comisiei parlamentare de apărare a Sudanului, a anunțat că Rusia ar putea înființa în țara sa o bază militară complet autonomă. Domnul Adam a declarat pentru RIA Novosti că acest lucru va reprezenta începutul parteneriatului strategic dintre cele două țări și va oferi acces Sudanului la "cea mai recentă tehnologie rusă". În decembrie 2018, Sudanul a desemnat mai multe companii ruse să construiască o rafinărie având o capacitate de 220.000 barili pe zi, în Port Sudan, aflat la Marea Roșie.