Rusia a depus o plângere după deschiderea unui aşa-zis "bar gay" pe un teren aparţinând Kremlinului în arhipelagul Aland din Finlanda, a anunţat un diplomat rus la Helsinki.
Consulul Mihail Zubov a confirmat că a depus această plângere şi a cerut poliţiei finlandeze să ancheteze. "Ancheta este în curs de desfăşurare", a precizat el. Situat într-o pădure, aşa-numitul "bar gay" este o falsă dugheană de lemn cu ghirlande luminoase, potrivit fotografiilor publicate de mass-media, revendicată de doi rapperi suedezi care au dorit să protesteze împotriva represiunii homosexualităţii în Rusia.
Cei doi bărbaţi, Far & Son, au explicat pentru ziarul local Nya Aland că l-au denumit Blue Oyster, cu referire la un bar gay din seria de comedii hollywoodiene "Police Academy".
Potrivit poliţiei finlandeze, aici este vorba despre intrare ilegală pe o proprietate privată, autorii infracţiunii "au pătruns în proprietatea privată fără să fie autorizaţi, au construit ceva şi au lăsat în urmă gunoaie". Poliţia "a efectuat constatări la locul infracţiunii", a precizat poliţia într-un comunicat.
Potrivit presei finlandeze, preşedinţia rusă deţine acest teren neconstruit pe malul mării Saltvik în virtutea exproprierii din 1947 a tuturor germanilor din Finlanda, în acest caz un cuplu germano-finlandez, în beneficiul Uniunii Sovietice.
Aland (Ahvenanmaa, în finlandeză n.r.), arhipelag suedofon în Marea Baltică, este demilitarizat din 1856.
Situaţia homosexualilor în Rusia îngrijorează Occidentul şi organizaţia Human Rights Watch a denunţat în decembrie mai ales creşterea agresiunilor şi faptul că legea cu privire la "propaganda homosexuală" a legitimat discriminarea