Manevrele, care dorează câteva zile, reprezintă un simbol important al relațiilor dintre China, Rusia și Iran, reflectând totodată și modul în care cele trei țări ar putea schimba regiunea
Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a purtat convorbiri cu Bashar al-Assad, Rusia găzduindu-l pe liderul sirian în cursul acestei săptămâni.
„Vor fi discutate probleme importante vizând dezvoltarea în continuare a cooperării ruso-siriene pe plan politic, comercial, economic și umanitar, precum și legate de perspectivele unei aplanări generale a situației din Siria și din jurul acestei țări”, se arată într-o declarație a Kremlinului.
Potrivit unor informații, Assad s-a întâlnit cu reprezentantul special al lui Putin, Mihail Bogdanov, și cu ambasadorul rus la Damasc, Aleksandr Efimov. Se pare că Moscova încearcă să medieze o înțelegere între regimul din Siria și Turcia.
Potrivit canalului arab Al-Mayadeen, convorbirile au durat câteva ore. În cele din urmă, ele s-au încheiat pe la apusul soarelui. Convorbirile au vizat și relațiile ruso-siriene. În 2015, Rusia a intervenit împotriva rebelilor sirieni. În prezent, Rusia caută să medieze relațiile dintre Siria și Turcia, ea colaborând îndeaproape și cu Iranul.
Liderii au discutat și despre proiecte vizând refacerea Siriei. Rusia pretinde că sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Siriei, dar participanții la convorbiri au discutat și despre relațiile siriano-turce. Turcia ocupă în prezent o parte din nordul Siriei, iar, în luna mai, ea se va confrunta cu niște alegeri. Este puțin probabil ca Turcia să își schimbe politica înaintea alegerilor.
Recentul cutremur din Turcia s-a soldat și cu moartea a mii de refugiați sirieni, alte câteva mii sirieni murind chiar în țara lor, în urma aceluiași cutremur. Rusia, Iranul, Turcia și regimul sirian se opun prezenței Statelor Unite în estul Siriei. Recent, un important general american, Mark Milley, a vizitat Siria. Regimul sirian acuză totodată Israelul că, recent, ar fi lansat o serie e atacuri în Siria, inclusiv în orașul Alep.
Potrivit unor informații, vizita lui Assad survine cu o zi înaintea întâlnirii unui cvartet al miniștrilor de externe din Rusia, Turcia, Siria și Iran. Este vorba despre un nou cvartet pe care Rusia pare să-l încurajeze, iar Moscova dorește ca toate aceste țări să coopereze sub mai multe aspecte. Presa rusă, presa turcă, dar și Al-Mayadeen au semnalat că s-ar putea ca Turcia să aprobe aderarea Finlandei la NATO, iar din partea acestor țări au parvenit niște mesaje interesante.
Relațiile dintre China, Rusia și Iran
După ce Iranul a semnat un acord cu Arabia Saudită care ar permite o serie de investiții saudite în Iran, au apărut numeroase semne de întrebare legate de schimbările care ar putea interveni în regiune și de ‚marea diplomație’ care pare să marcheze acest gen de întîlniri. Poate Rusia să aducă la o înțelegere regimul sirian și Turcia? Dacă Rusia facilitează acest nou gen de tratative, asta ar putea oare duce la un parteneriat între Rusia și Iran și totodată la o reconciliere între Iran și saudiți?
În această săptămână, China, Iranul și Rusia au participat la niște manevre navale comune. Desfășurată pe parcursul mai multor zile, asemenea manevre reprezintă un simbol important al relațiilor dintre China, Rusia și Iran, legate inclusiv și de modul în care aceste relații ar putea remodela regiunea, potrivit jpost.com.
„Aceste manevre vor ajuta la adâncirea cooperării practice dintre forțele navale din țările participante... fiind totodată și o injecție de energie pozitivă în privința păcii și stabilității din regiune”, se arată într-o declarație de miercuri a Ministerului chinez al Apărării Naționale.
(Traducerea Rador)