Putin exilează cazinourile în Siberia

Toate cazinourile din Rusia vor fi nevoite să-şi închidă porţile până mâine, potrivit unei legi promovate de Vladimir Putin, care a vrut astfel să dea o lovitură mafiei din domeniu şi să-i salveze pe bătrânii care îşi „cheltuiesc ultima copeică” la jocurile de noroc.

Alungaţi din oraşe, proprietarii de cazinouri şi săli de jocuri de noroc pot construi noi stabilimente în regiuni aflate la mii de kilometri de Moscova, potrivit AFP. Printre variante: Altai, în Siberia, coasta Pacificului, la graniţa cu Coreea de Nord, enclava Kaliningrad sau în sud, pe malul mării Azov.

Niciun cazinou nu a apărut deocamdată în vreuna dintre regiunile amintite, iar sindicatele din domeniu avertizează că numărul oamenilor care vor rămâne fără locuri de muncă în plină criză economică se ridică la 500.000.

Actul legislativ împotriva viciilor a fost introdus în 2006 de preşedintele Vladimir Putin, acum premier. Comentatorii au speculat că Putin vrea astfel să le dea o lovitură oamenilor de afaceri georgieni, care ar fi deţinut o parte din cazinourile moscovite. Asta cu atât mai mult cu cât măsura a fost iniţiată în timpul unui conflict diplomatic cu Georgia.

Sute de mii de şomeri

Proprietarii de cazinouri au cerut constant o amânare a aplicării legii sau măcar unele excepţii, argumentând că plătesc anual impozite în valoare de un miliard de dolari şi angajază 500.000 de oameni. „Regulile nu vor fi modificate în niciun fel”, a răspuns, luna trecută, preşedintele Dmitri Medvedev. Guvernul estimează numărul angajaţilor din industria jocurilor de noroc la 60.000.

Interzise în comunism, jocurile de noroc au explodat în Rusia la începutul anilor ‚90. Moscova are în jur de 40 de cazinouri, alături de 500 de săli de jocuri de noroc, în vreme ce oraşul Sankt Petersburg numără peste 100 de stabilimente. Închiderea sălilor se bucură de sprijinul unanim al politicienilor. „A fost o vreme când aceste cluburi şi cazinouri creşteau ca o tumoare canceroasă. Le vom închide pe toate. De la 1 iulie, Moscova va fi curată”, a declarat primarul Moscovei, Yuri Lujkov, citat de „New York Times”.