Acordul de încetare a focului anunțat de Rusia și Turcia pentru regiunea Idlib din nord-estul Siriei a intrat în vigoare vineri dimineața.
ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a raportat un „calm relativ” în provincia Idlib, în special încetarea bombardamentelor ruse și siriene, informează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin și cel turc Recep Tayyip Erdogan au anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă comune la Kremlin, încetarea focului începând cu ora 0.00, vineri, 6 martie.
Decizia a urmat unei escaladări a conflictului în Idlib, zonă aflată la granița dintre Siria și Turcia.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a manifestat speranța că acordul de încetare a focului va duce la „o încetare a ostilităților durabilă”, în timp ce Consiliul de Securitate a stabilit pentru vineri o reuniune, începând de la ora 17.00 GMT, la solicitarea Rusiei.
Moscova a cerut ca această reuniune să aibă loc cu ușile închise pentru a informa membrii Consiliului în legătură cu detaliile acordului de încetare a focului, a declarat o sursă diplomatică pentru AFP.
Potrivit textului acordului, consultat de agenția de presă, Rusia și Turcia vor organiza începând cu 15 martie patrule comune pe o largă porțiune a autostrăzii M4, o cale de comunicare crucială pentru regimul Assad, care traversează regiunea Idlib.
Ar fi pentru prima oară când rușii și turcii ar patrula împreună în această zonă.
Moscova și Ankara au căzut de asemenea de acord și pentru crearea unui „coridor de securitate” de șase kilometri lățime, de o parte și de alta a autostrăzii, adică o zonă tampon având în total 12 kilometri.
Acordul ar trebui să pună capăt luptelor intense din provincia Idlib, ultimul bastion al rebelilor jihadiști, sprijiniți de Turcia.
Potrivit Ministerului Apărării de la Ankara, doi soldați turci au fost uciși de către forțele regimului sirian, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acordului.
De asemenea, ministerul a anunțat și că dronele turce au „neutralizat” 21 de militari sirieni.
„Obiectivul nostru este de a evita o criză umanitară”, a declarat Erdogan la Moscova, avertizând însă că țara sa „își rezervp dreptul de a răspunde cu toate forțele și oriunde la orice atac al regimului” de la Damasc.
Vorbind înaintea omologului turc, Putin și-a exprimat speranța că documentul va servi ca „bază solidă pentru a pune capăt luptelor în zona de dezescaladare a conflictului din Idlib” și pentru „a opri suferințele populației civile”.
Intensificarea luptelor în Idlib a dus la o tensionare gravă a relațiilor dintre Turcia și Rusia, aceasta din urmă sprijinind regimul de la Damasc.
S-a vorbit chiar de un risc mare al unei confruntări directe între trupele ruse și cele turce.
Turcia, care adăpostește pe teritoriul său 3,6 milioane de refugiați sirieni, a solicitat miercuri sprijin european pentru „soluțiile politice și umanitare turce din Siria”.
Pentru a exercita presiuni asupra Uniunii Europene, Erdogan a permis câtorva zeci de mii de refugiați să părăsească Turcia, pentru a încerca să pătrundă în Grecia.
Atena se confruntă cu o uriașă criză a imigranților, nereușind să facă față invaziei.
La final, să notăm că acordul de joi dintre Moscova și Ankara este unul tehnic, care nu rezolvă în nici un fel conflictul politic din Siria, nici problema milioanelor de refugiați din Turcia cu care Erdogan amenință să ia cu asalt Europa.