Vladimir Putin a declarat că lumea devine multipolară, iar în Asia noile centre de putere devin din ce în ce mai puternice şi joacă un rol important în tranziția către o lume multipolară. Declarația a făcut-o la summitul Conferinței privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA).
„Reuniunea de astăzi se desfășoară pe fondul unor serioase schimbări în politica și economia globală. Lumea devine cu adevărat multipolară. Iar Asia, unde capătă forță noi centre de putere, joacă un rol considerabil, dacă nu chiar unul cheie”, a spus Vladimir Putin la summitul Conferinței privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA) care se desfășoară la Astana, capitala Kazahstanului.
Țările asiatice sunt motoare ale creșterii economice mondiale
Vladimir Putin a mai adăugat că țările asiatice devin locomotiva economiei mondiale.
„Suntem pentru dezvoltarea și prosperitatea Asiei, pentru crearea în aceste scopuri a unui spațiu deschis larg de cooperare comercială și investițională reciproc avantajoasă, pentru lărgirea și aprofundarea legăturilor de cooperare în diferite sectoare ale economiei. Iar la toate aceste procese participă activ și Rusia”, a asigurat președintele rus.
Sursa foto: Biroul de presă al președintelui Kazahstanului
Moscova a fost cea care a stat la originea înființării Consiliului de afaceri CICA, care a organizat în cadrul său în ultimii ani „o mulțime de conferințe și consfătuiri de lucru de succes pe întreaga agendă economică”, a mai spus Putin.
Putin vrea un sistem de securitate bazat pe principiile universale
„Și, bineînțeles, împreună cu alte state asiatice, depunem toate eforturile pentru a crea un sistem de securitate egală și indivizibilă bazat pe principiile universale și recunoscute ale dreptului internațional și ale Cartei ONU”, a subliniat liderul de la Kremlin.
Putin a sosit la Astana la 13 octombrie și va participa la trei evenimente internaționale. Președintele rus participa la cel de-al 4-lea summit al CICA, va fi prezent la ședința Consiliului șefilor de stat din CSI și la reuniunea la nivel înalt Rusia – Asia Centrală, programată pentru 14 octombrie, informează TASS.
În ajunul plecării spre Astana, consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, a declarat că la summit liderul de la Kremlin va vorbi despre colaborarea economică. Potrivit precizărilor sale, va fi abordată inclusiv tema cooperării umanitare în cadrul CICA.