După ce liderul de la Kremlin a jucat la intimidare, și-a mobilizat trupele terestre, navale și aeriene în Siria, și a plusat cu submarinul nuclear „Dmitri Donskoy”, acum Putin e pe cale să-și câștige un aliat teribil.
Acum mai bine de două săptămâni, președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a înaintat premierului israelian Benyamin Netanyahu propunerea de a asigura protecția rezervelor israeliene de gaze din Mediterana, împreună cu o investiție rusească de 7 - 10 miliarde de dolari pentru dezvoltarea Leviathan, cel mai mare zăcământ de gaze cunoscut, în paralel cu construirea unei conducte către Turcia, pentru exportul de gaze spre Europa, scrie Debka.
Spectaculoasa ofertă a fost făcută într-o convorbire telefonică confidențială între cei doi lideri și apoi detaliată prin emisari secreți.
La vremea respectivă, Putin nu i-a dezvăluit lui Netanyahu planurile sale privind concentrarea în Siria de efective de pușcași marini, blindate, nave de război și rachete, deși planul fusese elaborat în detaliu împreună cu Teheranul, în luna iulie.
Liderul rus i-a adus lui Netanyahu următoarele argumente: Leviathan se învecinează cu apele teritoriale libaneze, și de aceea este foarte vulnarabil la posibile sabotaje din partea Iranului, Siriei sau Hezbollah, fie că acestea se realizează prin intermediul unor comandouri sau al unor atacuri cu rachete.
O investiție a Moscovei de mai multe miliarde de dolari în acest zăcământ ar face ca el să devină automat un proiect rusesc, iar Siria sau Hezbollah nu ar îndrăzni să încerce vreun atac.
Însă acum situația s-a schimbat. Trupele ruse se adună în jurul bazei de la Latakia, în Siria, iar Moscova a declarat întreaga zonă, de la Tartus până în Cipru, închisă traficului aerian și naval, din 15 septembrie până în 7 octombrie, din cauza unor „manevre militare care includ exerciții cu rachete teleghidate” de pe navele rusești.
Când Putin a oferit un scut pentru zăcămintele de gaze israeliene, liderul rus se gândise că implementarea planului se va baza mai degrabă pe forța militară a Moscovei decât pe grija Siriei sau a Iranului de a nu afecta interesele Rusiei.
Pe 30 august, Netanyahu a discutat propunerea lui Putin cu premierul italian Matteo Renzi, pe care l-a întâlnit la Florența, în condițiile în care fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi este foarte implicat în afacerile energetice din Orientul Mijlociu și Europa și are legături excelente cu Vladimir Putin. Berlusconi este bun prieten și cu Netanyahu.
Premierul israelian nu i-a confirmat până acum explicit lui Putin că îi agreează propunerea. Netanyahu ezită deoarece știe că un acord cu Moscova în domeniul gazelor ar fi considerat inacceptabil de Washington și de Noble Energy of Texas, care deține 39,66% din acțiunile Leviathan, precum și alte părți din zăcămintele mai mici de la Tanin și Tamar.
Însă, în ultimele săptămâni, oportunitățile strategice ale Israelului s-au schimbat dramatic:
1. Guvernul lui Netanyahu nu mai poate considera ca ipoteză de lucru o înlăturare a regimului Assad în viitorul apropiat. Concentrările de trupe rusești și iraniene i-ar putea oferi lui Assad sprijinul necesar pentru a supraviețui politic.
De aceea, forțele israeliene trebuie să-și revizuiască poziția în legătură cu frontul sirian și cu sprijinul acordat grupărilor de rebeli anti-Assad. Debka citează o serie de oficiali ai armatei israeliene care și-au schimbat în ultimele zile opinia și apreciază că păstrarea la putere a lui Assad ar putea fi cea mai bună soluție.
2. Concentrarea de trupe rusești în Siria îi oferă protecția acum nu doar lui Assad ci și gherilelor Hezbollah, ceea ce solicită o nouă ajustare a strategiei israeliene.
3. Prezența militară a Moscovei în Rusia afectează considerabil flexibilitatea Israelului de a lansa acțiuni militare împotriva Iranului sau a gherilelor Hezbollah.
Trei sunt trăsăturile cele mai importante ale noii situații strategice:
a. Forțele aeriene și navale rusești reprezintă cea mai puternică forță militară străină în estul Mediteranei. Prezența în zonă a Statelor Unite este incomparabil mai anemică.
b. Forța militară israeliană este substanțială, însă Tel Aviv-ul nici nu se gândește la o ciocnire cu rușii, așa cum s-a întâmplat cu patru decenii în urmă, când Israelul a trebuit să se lupte cu forțele arabe sprijinite masiv de Moscova.
c. Dată fiind prezența militară masivă a Rusiei în estul Mediteranei, este greu de crezut că se vor găsi mulți investitori străini dornici să-și arunce miliardele de dolari în gazul israelian.
În aceste condiții, Israelul nu are prea multe opțiuni și va fi nevoit să accepte propunerea Rusiei în ceea ce privește exploatarea gazelor din Leviathan. Nu este mai puțin adevărat că Moscova ar putea profita de noua sa superioritate strategică pentru a înăspri condițiile impuse Tel Aviv-ului.