Putin a declanșat RĂZBOIUL împotriva DOLARULUI

Rusia și Egiptul plănuiesc să excludă dolarul din cadrul schimburilor comerciale bilaterale și să-l înlocuiască cu monedele lor naționale. Moscova urmărește să impună această metodă în relațiile cu tot mai multe state.

Anunțul a fost făcut de președintele rus într-un interviu acordat media egipteană și publicat înaintea vizitei de luni a lui Putin la Cairo.

Liderul de la Kremlin a declarat pentru cotidianul Al-Ahram că posibilitatea eliminării dolarului din schimburile bilaterale „este intens discutată”, mai ales că se apropie sezonul turistic în Egipt. Această măsură, crede Putin, ar permite ca tot mai mulți turiști ruși să-și petreacă vacanțele în Țara Piramidelor:

„Aș sublinia că noi deja folosim monedele naționale cu un număr de state din cadrul CSI și cu China și s-a dovedit că merită. Suntem gata să adoptăm măsura și în relațiile cu Egiptul.”

Potrivit lui Vladimir Putin, volumul comerțului bilatera ruso-egiptean a depășit anul trecut 4,5 miliarde de dolari, o creștere cu 50% față de 2013. Rusia furnizează 40% din grânele consumate în Egipt, în vreme ce acesta exportă în Rusia mari cantități de fructe și legume, a explicat Putin.

De când se află într-un veritabil război rece cu Statele Unite, Rusia a încearcă să excludă dolarul din schimburile bilaterale cu partenerii săi Până acum, Moscova forțează impunerea acestei stratageme în relațiile cu puteri economice importante, precum China, India, Thailanda sau Turcia, potrivit RIA Novosti.