Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că a aprins o lumânare într-o biserică din Moscova în memoria celor care au murit apărând regiunile separatiste din estul Ucrainei, relatează AFP.
"Pentru cine am aprins o lumânare? Pentru cei care au fost răniţi şi pentru cei care şi-au dat viaţa pentru apărarea Noii Rusii", a răspuns Putin, miercuri, întrebărilor jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşirea din biserică.
Vladimir Putin a mers într-o mică biserică ortodoxă din Moscova la un preot care a fugit din Odesa, unde a fost persecutat.
Expresia "Noua Rusie", pe care preşedintele a folosit-o pentru prima dată în aprilie într-odeclaraţie transmisă în direct, desemnează regiunile rusofone din Ucraina susceptibile să revină sub controlul Rusiei şi unde separatiştii proruşi luptă împotriva trupelor loiale Kievului pentru a obţine independenţa de Ucraina.