China a devenit rapid inamicul numărul 1 al Statelor Unite. Pentagonul a declanșat un proces masiv de adaptare la această nouă realitate geo-strategică.
Prioritățile strategice s-au schimbat rapid în ultimii ani.
În 2013, amiralul Samuel Locklar, pe atunci șeful Comandamentului american din Pacific, declara că principala sa îngrijorare o reprezintă încălzirea globală.
Deși este posibil ca amiralul să o fi gândit, menționarea Chinei ca amenințare, în acele vremuri, era riscantă.
Căpitanul James Flanell, fost director al serviciului de informații al Flotei din Pacific, a fost demis în 2014 pentru că a îndrăznit să afirme că operațiunile militare ale Chinei în regiune pot duce la un „război scurt, fulgerător” împotriva Japoniei.
Din 2017, odată cu instalarea administrației Trump, însă, strategia de securitate a Statelor Unite a început să ia tot mai în serios pericolul reprezentat de China.
Astăzi, în timp ce epidemia de COVID-19 face ravagii în Statele Unite, principalii actori de la Washington, în special secretarul de stat Mike Pompeo și președintele Donald Trump, adoptă o retorică tot mai belicoasă la adresa Chinei.
Beijingul întreprinde de mai mulți ani cel mai amplu și mai rapid proces de înarmare de la Al Doilea Război Mondial. Armata Populară de Eliberare, cum se numesc oficial forțele chineze, se prezintă astăzi ca un concurent foarte serios la adresa trupelor americane în zona Asia-Pacific.
Armata americană încearcă astăzi să facă față acestei provocări, fiecare serviciu operând modificări și reorientându-se spre noul inamic, China, arată o analiză Asia Times.
US Navy este în fruntea acestui proces, iar Pușcașii Marini, considerați forța cea mai periculoasă și mai mobilă a Pentagonului, sunt în avangarda lor.
La jumătatea lui 2019, comandantul general al USMC (corpul Pușcașilor Marini), David Berger, declara Asia-Pacific drept prioritatea numărul 1 a trupelor sale, după ce, aproape 20 de ani, se concentraseră pe Orientul Mijlociu și Afganistan.
Și Berger a fost clar: este vorba de China. Această țară, afirma el într-un interviu din octombrie 2019, este „în mod evident amenințarea existențială pe termen lung a Statelor Unite”.
Acest lucru necesită o regândire a abordării tradiționale a Corpului Pușcașilor Marini în Pacific: mari forțe amfibii care își croiesc drum spre țărm pentru a-și învinge inamicul, în stil Iwo-Jima.
Nu doar că ideea unui asalt cu amfibii asupra zonei continentale a Chinei ar fi o nebunie, dar flotilele de amfibii oferă rachetelor chineze niște ținte grase.
Așadar, ce planuri Comandamentul Marinei? Și Asia Times răspunde: să folosească geografia în avantajul Americii și să își transforme forțele în unele mai ușoare și mai agile.
Amănunte despre acestă transformare, inclusiv ajustările specifice pentru Corpul Pușcașilor Marini, au fost descrise în documentul Force Design 2030.
Printre măsurile programate se numără renunțarea la câteva batalioane de infanterie și la toate tancurile considerate insuficient de agile pentru luptele de coastă, și înlocuirea a aproximativ trei sferturi din artileria regulată cu rachete cu rază lungă de acțiune și baterii de rachete.
De asemenea, vor fi reduse avioanele de luptă, elicopterele și vehiculele de asalt amfibii.
Se vor suplimenta și moderniza flotele de drone pentru spionaj și atac.
Ideea Pentagonului, arată analiza Asia Times, este să se conformeze condițiilor geografice. Zona India Pacific are multe insule și arhipelaguri cu zone de mare înguste și izolate.
Unități mici de „Marines” ocupând sau cucerind teritorii cheie și folosind propriile rachete anti-nave, rachete cu rază lungă și arme antiaeriene pot transforma cu ușurință mările învecinate și spațiile aeriene în zone de dominare totală – și care ar putea ajunge la final să se întindă pe sute de kilometri.
Pușcașii Marini pot apăra poziții de-a lungul așa-numitului prim lanț de insule care se întinde din Japonia până la Taiwan și Filipine, și mai departe până în Indonezia și țărmurile Chinei continentale.
Acest efect de rețea ar fi mortal pentru flota navală chineză, care ar avea nevoie de mari eforturi pentru a o străpunge și ieși în Oceanul Pacific.
Rețeaua ar oferi acoperire și pentru US Navy și operațiunile ei.
Acest gen de unități ale Marinei, mai mici și mai mobile, dotate cu arme cu rază lungă și de mare precizie, împrăștiate în toată regiunea, ar avea șanse mai mari de supraviețuire decât batalioanele mari.
Să privim această provocare din perspectiva armatei chineze.
Să lovești bazele americane mari din Guam sau Okinava este un lucru. Dar să localizezi și să distrugi unități de Pușcași Marini dotate cu lansatoare de rachete anti-nave desfășurate pe coastele asiatice răsăritene, poate chiar ascunse în containere ușor de transportat, este cu totul altceva.