Pupăza, emblema Israelului

Peste 150.000 de israelieni au desemnat pupăza drept pasărea-simbol a ţării lor cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la fondarea Israelului, informează AFP.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Shimon Peres dup rezultatul votului online, în timpul unei ceremonii care a avut loc la reşedinţa sa din Ierusalim.

Printre alte păsări aflate în cursă s-au numărat nagâţul sudic, bufniţa albă, şoimul roşu, pescăruşul albastru, privighetoarea şi colibri.

Pupăza trăieşte mai ales în regiunile calde. De talie medie, pasărea are o creastă înaltă viu colorată, un cioc subţire şi curbat şi se hrăneşte cu insecte şi viermi.

Amintit în Biblie, noul simbol al Israelului face parte dintre păsările care nu pot fi consumate de om, potrivit recomandărilor religiei iudaice. Coranul povesteşte că regele Solomon vorbea cu o pupăză căreia îi descria descoperirea ţării reginei din Saba.

Votul pentru desemnarea păsării emblemă a Israelului a fost organizat, în parte, pe site-ul de internet al Societăţii israeliene pentru protecţia naturii şi a debutat în decembrie 2007. Copiii de la 4.000 de şcoli şi 9.500 de grădiniţe au participat, de asemenea, la acest vot. 

(14:40)