La sediul unei case de avocatură din Bucureşti se coace revolta împotriva comisioanelor "nesimţite" ale băncilor. Câteva sute de clienţi păcăliţi se lipesc zilnic de marele proces colectiv.

Speranţele a sute de oameni "arşi" la credite se îngrămădesc azi într-un birou care seamănă mult cu un sediu de bancă. Există şi aici geamuri cu dungi argintii, orizontale, care separă încăperile, există scaune cu braţe şi spătar cu burete, există pereţi îmbrăcaţi într-un prietenos lemn crem şi - ascunse în pereţi - sunt dulapuri înţesate de dosare. Pe mocheta argintie se joacă un copil şi pe lângă el se mişcă adidaşi şi pantofi de oameni mari. Lipsesc doar ghişeele la care se numără bani şi afişele cu feţe zâmbitoare, pline de încredere, cu procente "extrem de avantajoase" care se asortează cu ele.

O ură imensă se îneacă într-o mare de hârtii, se învârt documente în original şi în copie cu antetul băncii, aranjate acum după criterii precise. Peste tot se aude ţăcănit ritmic de capsatoare şi un foşnet surd, ştampilele rătăcesc dintr-o mână în alta. "Nu vă supăraţi, e la dumneavoastră ştampila «conform cu originalul»?", întreabă o doamnă. La urmă, dosarele îşi găsesc liniştea în cutii mari şi impersonale.

Speranţa de acum a acestor oameni atârnă tot de hârtii, ca şi acum câţiva ani. Numai că de data asta hârtiile nu se vor mai transforma în credite pentru nevoi personale sau în credite imobiliare, ci într-un mare proces prin care toţi clienţii aceştia stăpâniţi de o ură raţională speră să câştige o dobândă echitabilă. Acesta nu e un sediu de bancă, ci sediul casei de avocatură Piperea şi Asociaţii, locul din care pentru mulţi începe lupta propriu-zisă. Procesul Naţional Colectiv a devenit un bun comun şi încape acum în trei litere: PNC.

Marea recalificare

A fost un mail prin care anunţasem că venim. Recepţionera încropeşte un zâmbet când aude că l-am trimis cu o zi în urmă pe adresa de "office". S-a pierdut cu siguranţă printre cele 1.100 şi ceva de mesaje din inbox, explică ea. Numai în clipa asta sunt în jur de 15 oameni care au nevoie de îndrumări. De dimineaţă şi până pe la prânz au fost înregistrate în jur de 60-70 de dosare venite numai de la clienţi Volksbank.

Cu câteva sute de dosare complete şi în jur de 4.000 de înscrişi în comunitatea virtuală clientiVB_Bucuresti de pe groups.yahoo.com, aceştia reprezintă grupul cel mai organizat. Peste 1.200 de clienţi s-au alăturat numai în ultima săptămână.

De ei se ocupă câţiva voluntari, membri ai grupurilor de nemulţumiţi de pe internet. Sunt oameni pe care nevoia i-a învăţat termeni juridici şi economici, oameni transformaţi peste noapte din antreprenori în construcţii şi militari în avocaţi ai norodului.

De altfel, ei fac mai toată munca, avocaţii cu patalama sunt în general prinşi cu alte treburi. "Procesul ar putea dura 20 de luni, însă domnul avocat Gheorghe Piperea a explicat – am citit şi în presă – că s-ar putea limita la şase luni, în condiţiile în care suntem mulţi", explică Lucian Lionte, unul dintre voluntarii care preiau dosarele. Nu se poate spune acum cât va costa tot procesul – suma totală se va împărţi în funcţie de numărul clienţilor care se adună. Până acum sunt 600-700 de dosare.

Cea mai mare nemulţumire e transformarea vestitului comision de risc în comision de administrare, în urma intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă 50/2010. Celelalte probleme sunt însă mai vechi, generate de nerespectarea unei legi din 2000, care apără drepturile clienţilor şi de care băncile n-au ţinut cont când au făcut contractele de credit. "Va fi un şoc pentru sistemul bancar!"

Practic, ce caută cadrul militar Lucian Lionte (29 de ani) în această încăpere? În 2007, la vremea când se auzea cum "economia duduie", Lucian Lionte a luat de la Volksbank un credit în valoare de 150.000 de franci elveţieni, un credit garantat cu ipotecă pe apartament. La acest credit, comisionul de risc a ajuns la 25-30% din rata lunară de 1.160 de franci elveţieni (aproximativ 3.800 de lei noi). Şi consideră că e jaf curat ca banca să-i pună astfel în cârcă creditele neplătite de alţii, atâta vreme cât el e bun platnic.

Se bucură să vadă că sunt tot mai mulţi clienţi care deschid ochii şi-i ajută cum poate. "Au simţit că au o şansă. Toţi au probleme, însă au evitat să facă ceva pentru că au crezut că băncile sunt atotputernice", explică el. Acum, încearcă să dovedească împreună că nu e deloc aşa.

"E o organizare cum n-am mai văzut, e o energie nedetonată în toţi anii care au trecut de la Revoluţie încoace. Se încheagă în sfârşit ceva", spune, plin de avânt, şi colegul "de arme" al domnului Lionte, Mihai Iancovici (38 de ani), care activează în domeniul construcţiilor. Tot în 2007, acesta a semnat pentru un credit ipotecar pe 25 de ani, de 90.000 de franci elveţieni. Plăteşte lunar 600 de franci elveţieni, iar comisionul de risc trage greu la cântar.

În funcţie de momentul în care au aderat la comunitate şi implicit de stadiul în care se află, clienţii sunt organizaţi în plutoane. Până în momentul de faţă, există trei plutoane de nemulţumiţi.

Pentru a participa la PNC, fiecare dintre reclamanţi completează un contract de asistenţă juridică şi aduc o procură autentificată la notariat prin care împuternicesc casa de avocatură să le reprezinte interesele. "Rezultatul? Va fi un şoc pentru întreg sistemul bancar!", avertizează domnul Mihai Iancovici. În spatele său nu răsună goarnele bătăliei, ci ţăcănitul capsatoarelor pe foile din dosare. În orice caz, sună cam la fel de ameninţător. CHINUL DOMNULUI POPA

Rata a crescut, taxiul s-a făcut praf

Se aprinde săgeata roşie a liftului, uşa se deschide şi în faţa recepţionerei apare domnul Iulian Popa, cu o sacoşă de acte. Acum patru ani a luat un credit de nevoi personale de la Banca Comercială Română de 35.000 de lei. Şi-a luat o maşină cu care voia să facă taximetrie.

La început, plătea o rată de 580 de lei, în condiţiile în care dobânda era de 10,2%, iar DAE – 17%. După doar trei luni, rata a ajuns ca prin minune la 620 de lei, iar în acest an a ajuns la 760 de lei. Dobânda se umflase până la 18,5%, DAE ajunsese la 25,5%, iar maşina s-a făcut praf, în contact cu un tramvai: "Mi-au spus simplu că am semnat pentru rată variabilă. Mai am de plătit cinci ani, o sumă mai mare decât valoarea maşinii. Să înnebuneşti, să te duci la vale...". Vorbeşte totuşi calm, uşor distrat de situaţia în care a nimerit, în timp ce arată tabelele pline de procente crescătoare. Prima tranşă de nemulţumiţi de la banca lui a intrat deja în proces. El aşteaptă cuminte în linia a doua.

PROFIL

"Suntem clasa de mijloc"

Oamenii deprind încet-încet tehnicile de luptă, de la cei cu experienţă. Există răbdare, există şi multă bunăvoinţă. O femeie din echipa voluntarilor ajută o doamnă grăbită să-şi facă ordine în hârtii.

"Trec aici corespondenţa cu banca, răspunsul în care arătaţi că nu sunteţi de acord cu actul adiţional. Aici e reclamaţia la OPC (Oficiul pentru Protecţia Consumatorului – n.r.), actul de identitate... Să vedem dacă la fiecare pagină trebuie să semneze şi soţul", îi spune voluntara. "Va trebui să-l iau şi pe el la notar", oftează doamna cu dosarul.

Mai toţi cei care se învârt pe aici au între 30 şi 45 de ani, cetăţeni la locul lor, doborâţi însă de o povară peste puterile lor. "Suntem în general clasa de mijloc, un grup foarte eterogen, din toate colţurile ţării: militari, procurori, preoţi, proprietari de afaceri. Sumele sunt foarte diferite, nemulţumirile sunt însă în general aceleaşi. Suntem foarte uniţi, ne uneşte şansa de a ne câştiga drepturile", explică Lucian Lionte.