Ancheta în cazul morții fostului campion mondial Diego Armando Maradona s-a încheiat. Procurorii din Argentina au anchetat opt persoane care sunt acuzate de omor din culpă și tentativă de omor.
Procurorii argentineni au dispus închiderea etapei de anchetă în dosarul privind cauzele care au dus la moartea legendarului jucător de fotbal Diego Maradona. În prezent se așteaptă citația pentru dezbaterea orală a actului de acuzare, transmite agenția de presă EFE, care citează surse judiciare.
În cadrul acestei anchete, procurorii au investigat un număr de opt persoane care ar fi avut legătură cu moartea lui Diego Maradona. Acestea au fost cercetate pentru presupus „omor din culpă şi posibilă tentativă de omor”. Conform legilor din Argentina, pentru acest delict se prevede o sentinţă cuprinsă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Justiția urmează să stabilească dacă îngrijirea acordată fostului campion mondial a fost deficitară.
De asemenea, anchetatorii urmează să stabilească dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru a-i salva viața fostului mare fotbalist.
Persoanele inculpate în dosarul morții lui Diego Maradona sunt Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihologul Carlos Diaz, medicul coordonator al internării la domiciliu, Nancy Forlini, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni, infirmierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid şi medicul generalist Pedro di Spagna.
Conform presei locale, cererea de dezbatere orală trebuie făcută de procurori înainte de 13 aprilie.
Decesul lui Maradona
Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct. Decesul a avut loc pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după ce a suferit o intervenție chirurgicală pe creier. Medicii i-au îndepărtat un cheag de sânge. Diego Maradona se afla într-o casă din Tigre unde se refăcea după după operația suferită.
Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare „a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate”. Medicii au mai constatat că marele campion mondial suferea de o cardiomiopatie dilatată.
O carieră fotbalistică de invidiat
În cariera sa, Diego Armando Maradona a evoluat pentru Argentinos Juniors, Boca Juniors, FC Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell’s Old Boys. „El pibe d’oro”, cum era supranumit a strâns 91 de prezențe la echipa națională și a marcat 34 de goluri, în perioada 1977 - 1994.
El a devenit campion mondial cu Argentina, în 1986, în Mexic, fiind desemnat cel mai bun jucător al acestei competiții.
Ca antrenor, Maradona a pregătit Textil Mandiyu, Racing Club, naționala Argentinei, Al-Wasl, Fujairah, Dorados de Sinaloa și Gimnasia de la Plata.