Opinii EVZ
PULSUL PLANETEI. Dilema irakiană: Principalul inamic e Statul Islamic sau milițiile șiite pro-iraniene
Irakul a ajuns un spațiu de confruntare complex în care s-a concentrat astăzi lupta împotriva Daesh - ISIL, formațiunea teroristă auto-intitulată Statul Islamic.
Ultimele zile au arătat fragilitatea organizației întărite cu luptătorii suniți din lumea întreagă, dar a subliniat și dilema majoră a comunității internaționale și a Bagdadului: cine este cel mai mare dușman, Statul Islamic sau milițiile șiite pro-iraniene?
Bătălia dintre șiiți și suniți în Irak și Orientul Mijlociu este veche, cam de la rivalitatea religioasă de la dezbaterea succesiunii Profetului Mahomed. Dar după revoluția islamică din Iranul șiit și declararea statului iranian ca stat islamic, capacitatea de misionarism, prozelisitm și susținere a rivalității cu suniții a crescut exponențial. Iranul a fost și primul actor care a utilizat în mod practic actori non-statali ca proiecție a forței și influenței în războiul de tip hibrid, reușind să domine Siria prin secta alawită, să echilibreze controlul în Liban prin Hezbollah, să tulbure echilibrul în Yemen, prin hutiți, sau să controleze statul irakian prin mișcarea de de-baathificare, transformată întro luptă deschisă cu minoritatea sunită dominantă în timpul lui Sadam Hussein.
Apariția Statului Islamic desprins din fosta Al Qaeda din Irak, a preluat rămășițele capacităților militare ale regimului baathist și le-a combinat cu luptătorii internaționali pentru Islam, cu susținerea populară a triburilor din triunghiul sunit, nemulțumite de postura de religie de rang doi în Irak, și a creat cea mai feroce organizație teroristă pentru că era iute la vărsare de sânge în masă, vizați fiind cetățenii irakieni de alte religii, apoi chiar suniții deveniți subiecți ai noului Stat Islamic, ulterior fiind decapitați pentru trădare chiar proprii luptători care au fugit de pe frontul din Tikrit, cel mai recent succes al armatei irakiene, care a eliberat orașul de origine al fostului dictator, Saddam Hussein.
Intervenția comunității internaționale s-a făcut cu sprijinul masiv al peshmerga kurdă, cea mai solidă și bine pregătită structură militară din Irak, dar și a milițiilor șiite ale guvernului irakian, toate însoțite de milițiile șiite pro-iraniene condusă pe teren de generalii Gărzii Revoluției Islamice iraniene și de serviciile secrete iraniene. Punctul major de dilemă a fost atunci când atacul la adresa orașului Tikrit a avut loc fără susținerea de foc a comunității internaționale, respinsă la cererea directă a milițiilor șiite pro-iraniene și a instructorilor iranieni. Însă cum această variantă nu a dat rezultate și luptătorii irakieni ce purtau asaltul erau amenințați cu decimarea, a fost necesar, în final, recursul la interveția aeriană punctuală americană ca susținere de foc. Acest moment a determinat retragerea din luptă a milițiilor șiite proiraniene.
Pe teren a învins armata irakiană, susținută de comunitatea internațională prin sprijinul aerian cu foc american, britanic, francez, canadian, etc, cu prezența deopotrivă a tuturor celor trei etnii și grupuri sectare – milițiile șiite aflate sub controlul guvernului irakian, peshmerga kurdă și armata irakiană cu componenta sunită. Astfel, susținerea internațională s-a manifestat și în pregătirea diferitelor grupări și fracțiuni irakiene kurde, sunite și șiite de către reprezantanții diferitelor state. Iar victoria a fost una de moral a irakienilor, în toată formula de sinteză a poporului irakian, cu toate componentele sale, și cu susținerea comunității internaționale, dar fără prezența și revendicarea victoriei de către milițiile pro-iraniene.
Un înalt oficial militar american se exprimase că cel mai mare dușman în Irak sunt milițiile șiite pro-iraniene, Statul Islamic venind pe locul doi. Deși inițial o asemenea declarație putea fi suprinzătoare, excluderea unui avantaj strategic iranian din Irak, cam în același timp cu lupta coaliției sunite în Yemen împotriva loviturii de stat hutite, readuce în ordine și la locul său statul iranian, aflat în pragul realizării unui acord pe programul nuclear, oricum mult mai important decât controlul arcului de foc care să-i asigure ieșirea la Marea Mediterană prin Irak, Siria și Liban, control pe care l-a pierdut. Iar comunitatea internațională demonstrează astfel că nu a înlocuit un dictator, pe Saddam Hussein, cu un control iranian în Irak sau cu o organizație jihadistă, Statul Islamic, care-și face de cap în triunghiul sunit, ci că a consolidat puterea unui stat irakian în care războiul sectar a ajuns la final, iar reconcilierea pare naturală, în fața dușmanului comun.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
