Separatiştii catalani declară că Puigdemont va fi REALES LIDER, când se va reuni Parlamentul catalan

Separatiştii catalani au hotărât să-l realeagă pe Carles Puigdemont ca liderul lor regional, când se va reuni pentru prima dată noul Parlament catalan, pe 17 ianuarie.

Puigdemont, care se găseşte în Belgia după ce în octombrie a fost demis de guvernul spaniol cu acuzaţia de a fi organizat un referendum ilegal, riscă arestarea dacă se va întoarce în Spania.

Un purtător de cuvânt al ''Împreună pentru Catalonia'' a spus că Puigdemont şi-a asigurat susţinerea republicanilor separatişti de la ERC. Partidele separatiste au majoritatea în noul parlament regional. Fostul lider va interveni video la prima şedinţă a Parlamentului (sau va recurge la un parlamentar să-i citească discursul) pentru a prezenta propria candidatură la preşedinţia Cataloniei, notează presa spaniolă.