Psihologul Radu Leca atrage atenția asupra condusului sub influența substanțelor interzise. Margherita de la Clejani, Ana Morodan și Xonia în prim-plan

Sursa foto: Arhiva EVZ

Numărul vedetelor surprinse conducând sub influența alcoolului este în creștere, iar cazurile Margheritei, fiica Clejanilor, a Anei Morodan și a cântăreței Xonia, au atras atenția psihologului Radu Leca. Acesta a abordat aceste situații grave, care au rezultat în deschiderea unor dosare de cercetare penală.

Psihologul a punctat că asta se întâmplă când vedetele se cred mai presus de lege, iar aceste comportamente sunt mai frecvente în special atunci când gradul de popularitate în rândul oamenilor scade considerabil.

Psihologul Radu Leca, despre vedetele prinse băute la volan

„Atunci când celebritatea ți se urcă la cap primești acces la o serie de decizii, care îți pun atât ție viața în pericol, cât și a celor din jurul tău. Oamenii, care au ales să fie prezenți în lumina reflectoarelor, ajung, în clipele în care celebritatea scade dramatic, să apeleze la elemente de tip nociv, toxic, exact ca în acest caz, prezentat în știre, ducându-se către o zonă de autodistrugere, prin intermediul drogurilor.

Avem senzația că anumiți artiști sunt mai presus decât credința, politica, regulile, și că au o imagine impecabilă. În mod real, artiștii reprezintă cea mai importantă formă de autosabotaj social, atât cât aceștia apelează la droguri”, a spus psihologul pentru Impact.ro.

Zilele trecute solista Xonia a fost surprinsă conducând în stare de ebrietate și sub influența drogurilor pe o stradă din sectorul 2 al Bucureștiului. Testarea a relevat că Xonia avea o concentrație de 0,30 g/l alcool pur în aerul expirat și se afla sub influența substanțelor interzise. Pe numele solistei Xonia a fost deschis un dosar de cercetare penală.

De asemenea, pe 29 iunie 2022, Curtea de Apel București a emis o sentință de condamnare împotriva Margheritei, fiica Clejanilor, în urma unui accident rutier produs acum trei ani pe bulevardul Gheorghe Șincai din sectorul 4 al Bucureștiului. Margherita a fost găsită vinovată de conducerea sub influența substanțelor interzise.

Și Ana Morodan se confruntă cu un dosar penal în urma unui incident produs acum trei luni, când a fost surprinsă conducând sub influența substanțelor interzise. Ea este acuzată de trei infracțiuni, respectiv conducere cu permisul suspendat, consum de substanțe stupefiante și refuzul recoltării de probe biologice.

Influencerița afirma că a consumat somnifere care conțin substanțe asemănătoare drogurilor, deși nu recunoaște utilizarea drogurilor propriu-zise.