Psiho-oncologia, indispensabilă în lupta împotriva cancerului

Cancer Sursa: Feng Yu | Dreamstime.com

Psiho-oncologia, o disciplină care se ocupă de aspectele psihologice legate de bolile oncologice, s-a născut în Statele Unite în anii 1950 și astăzi a devenit o ramură indispensabilă în echipa care luptă împotriva cancerului.

Psiho-oncologia, indispensabilă în lupta împotriva cancerului. Italia este în fruntea acestui sector, o conducere recunoscută la nivel internațional, scrie Ansa.

Congres Mondial de Psiho-oncologie, la Milano

Leadershipul italian este evidențiat și în alegerea orașului Milano drept capitală a celui de-al XXIV-lea Congres Mondial de Psiho-Oncologie, prezidat de profesorul Gabriella Pravettoni, care se desfășoară la Universitatea de Stat din Milano, până pe 3 septembrie.

„Lombardia reprezintă excelența în lupta împotriva cancerului. Aici își desfășoară activitatea spitale și centre de cercetare recunoscute la nivel internațional, care reunesc profesioniști de cel mai înalt nivel, unul dintre cele mai invidiate cursuri de formare și tehnologie de ultimă oră. Aducerea acestui Congres Mondial de Psiho-Oncologie la Milano reprezintă o ulterioară confirmare a acestui loc de frunte”.

Cu aceste cuvinte, președintele Regiunii Lombardia, Attilio Fontana, a deschis conferința de presă oficială a congresului. În fiecare an, în Lombardia, 60.000 de cetățeni sunt afectați de un neoplasm, peste jumătate (54% dintre bărbați, 63% dintre femei) reușesc să-l depășească.

Experții în psiho-oncologie, a subliniat profesorul Pravettoni, „sunt figuri fundamentale în echipa medicală, dar în Italia suntem încă prea puțini”.

Ce este psiho-oncologia

„Serviciile de psiho-oncologie sunt garantate doar pentru un pacient din cinci din Italia – a adăugat Rosanna D’Antona, Președintele Europa Donna – și există încă un dezechilibru clar între resursele profesionale de care dispun secțiile de oncologie și numărul potențial de pacienți care ar putea avea nevoie de sprijin psiho-oncologic. Există și diferențe în furnizarea serviciului între Regiuni.

În Lombardia, tabloul este mai reconfortant, dar mai trebuie să muncim mult pentru a pune la dispoziția tuturor bolnavilor acest personal indispensabil, gratuit, în calitate de experți dedicați patologiilor oncologice, pentru un număr suficient de ore și pe tot parcursul procesului de tratament”.

În cadrul conferinței de presă, președintele Regiunii Lombardia, Attilio Fontana, a înmânat prof.dr. Pravettoni premiul Intergrupului parlamentar al Camerei și Senatului „Oncologie: Prevenție, Cercetare și Inovare”, pentru angajamentul și dăruirea în domeniul psiho-oncologic.

(Traducerea: Oana Avram, RADOR)