Sindromul FOMO (Fear of missing out) este o tulburare care se manifestă printr-o „percepție pervazivă că alții ar putea să aibă experiențe pline de satisfacții din care persoana în cauză să fie exclusă".

Această tulburare este încadrată ca făcând parte din categoria anxietății sociale și se caracterizează prin „dorința de a rămâne permanent legat (conectat) de ceea ce fac alții". Sindromul FOMO este, de asemenea, definit ca o stare de angoasă, ceea ce poate conduce la o preocupare compulsivă pentru a nu pierde o ocazie de interacțiune socială, o experiență nouă, o investiție profitabilă sau alte evenimente satisfăcătoare.

 

Cu alte cuvinte, FOMO perpetuează teama de a nu lua o decizie greșită cu privire la modul de petrecere a timpului, astfel încât persoanei în cauză să nu i se poata spune: „Vă puteți imagina cum ar fi putut evolua în mod diferit lucrurile". Teoria autodeterminării (SDT) afirmă că sentimentul de legătură sau conexiune cu ceilalți este o nevoie psihologică legitimă care influențează sănătatea psihică a oamenilor.

 

În acest cadru teoretic, sindromul FOMO poate fi înțeleas ca o stare de autoreglare care decurge din percepția situațională sau, pe termen lung, că nu sunt satisfăcute nevoile persoanei în cauză.  Odată cu apariția și dezvoltarea tehnologiei digitale, experiențele sociale și de comunicare ale oamenilor au fost extinse de la față-în-față la cele virtuale.

 

Pe de o parte, tehnologiile moderne (de exemplu, telefoanele mobile, smartphone-urile) și serviciile de rețele sociale (Facebook, Twitter, Instagram) oferă o oportunitate unică oamenilor de a se angaja social cu un „cost de admitere" redus. Pe de altă parte, comunicarea mediată perpetuează o dependență crescută față de mediul virtual.

 

O dependență psihologică de a fi on-line ar putea avea ca rezultat anxietatea atunci când cineva se simte deconectat, ducând astfel la frica de a pierde un eveniment petrecut pe internet. În consecință, sindromul FOMO este perceput ca având influențe negative asupra sănătății și echilibrului psihic al oamenilor, deoarece ar putea contribui la starea de spirit negativă și la sentimente hipertimic negative. Acest sindrom a fost menționat pentru prima data în anul 1996 de către Dr. Dan Herman și definit, în 2004, de Patrick James McGinnis de la Harvard.

Din perspectiva teoretică a nevoilor psihologice, FOMO ar putea fi atribuit deficitelor situaționale, sau pe termen lung, în ceea ceea ce privește satisfacerea nevoilor psihologice a căror prevalență contribuie la o mai mare transparență a vieții sociale a altor persoane și la o creștere esențială a informațiilor în timp real.

 

După o analiză atentă a acestui sindrom, Prof. Trine Syvertsen din Norvegia concluzionează, în 2019: „În acest articol susținem că textele de detoxifiere digitală pun în lumină creșterea unei societăți de autoreglementare, unde se așteaptă ca indivizii să-și asume responsabilitatea personală pentru echilibrarea riscurilor și presiunilor, precum și pentru a reprezenta o formă de automodificare a autenticității și a nostalgiei”. Prin urmare, mediul virtual trebuie gestionat cu atenție, cu responsabilitate și în scopuri constructive.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, profesor universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași. Totodată, coordonează site-ul de știri medicale LaPsihiatru.ro.