Pe vremuri, cînd voiam să mă amuz la năstrușniciile pe care le poate produce presa, mă uitam, mai ales după miezul nopţii, la OTV, televiziunea lui Dan Diaconescu. Nu ştiu ce mai face Dan Diaconescu acum, ieşit din închisoare. Se va apuca din nou de televiziune? Va face politică? Sau va face bani?

Cu Letiţia Bădescu am vrut să-i luăm un interviu pe vremea cînd zăcea în închisoare. Ne-a refuzat politicos. Nu voia să-l vadă lumea după gratii? Sau avea vreo înţelegere cu Băieţii să stea pitit pentru a fi eliberat necondiționat?

Habar n-am. Nu l-am mai văzut, vorba aia, de un car de ani. Continui să cred că aşa, în felul lui şugubăţ, Dan Diaconescu a revoluţionat televiziunea post-decembristă prin coborîrea ei la nivelul omului din suburbii. Pînă atunci o chestie cu papion, dar vino-încoace, televiziunea s-a democratizat, s-a accesibilizat. Iată că la tv pot să apară nu numai doctorii docenți și academicienii, dar și nea Gigel de la Sculărie, purtător de opinii tari, pe care murea să le împărtășească și altora decît cei din curtea blocului! Pe drept cuvînt se spune că și în presă, nimic nu dispare, totul se transformă.

A murit OTV? Nu-i nimic. S-a născut România Tv. Locul televiziunii lui Dan Diaconescu l-a luat, în amuzamentul meu stîrnit de năstruşniciile presei, România tv.

Printre năstrușniciile definitorii, România Tv o are şi pe cea de a plasa între două persoane prezente în studio una doar sub formă de poză, care, potrivit burtierei puse și jos și sus, și pe lateral, s-o vadă omul și din cămară, unde trage vinul dintr-o butelcă, să nu se acrească, urmează să vină în studio sau la telefon, într-o chestiune fără nici o legătură cu cea abordată de invitații fizici din platou.

Aşa se face că în timp ce doi finanțiști discută, polemizînd elegant și pe neînțelesul tuturor, despre rata dobînzii la credite, între ei își face loc la un moment dat și acolo rămîne minute în șir un ins cu privirile rătăcite, despre care - înţeleg – urmează să fie arestat preventiv, pentru că şi-a trecut părinții prin mașina de tocat carne.

În ultimele seri, poza cea mai des plasată între două fiinţe vii, după formula Iisus între tîlhari, e cea a Olguţei Vasilescu, simpatica noastră ministră a Muncii şi Protecţiei sociale. Butonînd pe alte televiziuni de ştiri, o descopăr anunţată, cu răpăit de tobe, şi în alte studiouri, chiar dacă vestea nu se mai concretizează printr-o poză.

Brusca intensificare şi aşa mult mediatizatei PSD-iste îşi are explicaţia într-o realitate indiscutabilă a acestui început de lună februarie: Asupra PSD-ului s-a năpustit ciocanul pneumatic al unei campanii menite a denunța că prin Legea salarizării unora le scade salariul şi nu le creşte.

Cînd vine vorba de salarii reduse şi pensii mai mici, liderii PSD trec imediat la politica mersului pe burtă. Se ridică în două picioare ca să fie vă- zuţi, doar cînd e vorba de mărire de salarii şi de pensii. De dat şi nu de luat.

Lăsată singură să ţină piept asaltului furibund nu numai al adversarilor PSD din presă şi din politică, dar şi al bugetarilor, biata Olguţa Vasilescu luptă din răsputeri să ne convingă de un adevăr care se vede pînă şi din depărtarea sateliţilor americani, ruşi şi chinezi din cer spionînd.

Legea salarizării unitare înseamnă în chip inevitabil că unii pierd la salariu şi alţii cîştigă. Nu de alta, dar peste tot, în timp și în lume, Legea salarizării n-are drept scop principal nici mărirea, nici micşorarea salariilor.

Legea salarizării are drept scop reaşezarea grilei de salarizare în funcţie de viziunea despre viaţă a forţei politice care o propune. Anul trecut, cînd pe toate lungimile de undă se trăncănea despre Legea salarizării ca una care măreşte sau micşorează salariile, am simţit nevoia să fac în scris cîteva precizări prin textul „Despre cum aruncă boierii cei mari din PSD bani poporului strîns sub ferestre ca să-i vadă cum petrec”, de pe cristoiublog.ro din 6 aprilie 2017.

Ziceam după cum urmează: „În chip esențial, Legea salarizării unitare – o ştiu şi cei care n-au absolvit SNSPA – exprimă efortul unei guvernări de a stabili a o ierarhie a bugetarilor după locul lor în grila de salarizare.

Din start o astfel de Lege, cum s-a văzut și la cea din 2010, stîrnește uriașe controverse nu atît prin salariile alocate diferitelor categorii de bugetari, cît mai ales prin locul ocupat de diferite categorii de bugetari în grila de salarizare.

Locul în ierarhia grilei de salarizare e dat de criterii stabilite și aplicate de cel care face Legea salarizării. De aceea, orice Lege a salarizării presupune asumarea unor criterii care diferă de la o Guvernare la alta. Orice Lege a salarizării unitare exprimă pînă la urmă viziunea unui Partid despre locul şi rolul diferitelor profesii bugetare în ansamblul societăţii.

Unele partide consideră că importantă, dacă nu chiar crucială, e vechimea pe post, pentru a stimula ceea ce pe vremuri se numea orgoliul de a fi funcționar public. Alte partide consideră importantă reducerea deosebirilor de salarii între diferite funcții și, în consecință, vor reduce salariile ștabilor pentru a le apropia de cele ale subordonaților.

E posibil, din acest punct de vedere, ca un partid să considere lucrătorii manuali mai importanţi pentru societate decît lucrătorii intelectuali. N-ar fi nimic uimitor dacă Legea salarizării unitare întocmită de acest partid ar prevedea salarii mai mari pentru lăcătuşi decît pentru profesorii universitari.” Am făcut aceste precizări şi pe la televiziunile care, neavînd ce face, mă invitau să zic şi eu ceva. Ce mă apucase?

Răspunsul îl dă observaţia făcută de mine chiar în textul din 6 aprilie 2017: „În această perioadă de trei luni singurul ministru care a apărut seară de seară la televiziunile PSD-iste a fost Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii. De cum deschideai televizorul, dădeai de burtiere gen: Ce bani mai dă Olguţa Vasilescu românilor?

Guvernul Sorin Grindeanu are 26 de miniștri. Habar n-avem ce fac ministrul de Externe, ministrul Fondurilor Europene, ministrul Comunicaţiilor, ministrul Culturii, ca să dăm doar cîteva exemple luate la întîmplare.

De fapt, habar n-avem ce fac toţi miniştrii, cu excepţia Olguţei Vasilescu.” Olguța Vasilescu apărea, ca și azi, strînsă în chip de poză, între două persoane mișcătoare. Burtiera anunța, cu hăuliri de amplificatoare, că, imediat, Olguța Vasilescu va spune românilor (doar românilor, evident, nu și huțulilor, de exemplu) cum le vor crește salariile.

Normal ar fi acum ca burtiera să trîmbițeze mai ceva ca domnul Goe: Imediat, Olguța Vasilescu va vorbi românilor de cum li se vor micșora salariile!

Din cînd în cînd, apărea pe România tv şi Antena 3 şi Liviu Dragnea. Pentru a vorbi tot despre Legea salarizării unitare. Ţineau cei doi să explice românilor principiile care şezuseră la baza noii aşezări a salariilor, dînd curs viziunii PSD despre locul şi rolul unei profesii şi a unei funcţii în România de azi? Fireşte că nu.

Dacă ar fi fost vorba de asta, nici unul dintre ei nu s-ar fi înghesuit să apară la tv cu sau fără poză premergătoare, pe post de buzdugan bătînd în poartă pentru a vesti sosirea voinicului. Olguţa Vasilescu şi Liviu Dragnea se dădeau în scrînciob de dimineaţa pînă seara pe la televiziunile de casă, dar și la cele din curte, pentru a le vorbi românilor de cum le vor creşte salariile după această lege.

Repet: Legea salarizării unitare n-are nici o legătură cu politica de creştere sau micşorare a salariilor.

Cei doi, ca şi alţi lideri PSD, o prezentau însă ca un act prin care PSD creşte salariile tuturor. În chip inevitabil, unii şi-au dat seama c-au pierdut la salariu prin adoptarea acestei Legi. Cine să le explice acestora că pentru ei Legea salarizării avea din start efectul ăsta?

Ei se uitaseră la televizor şi văzuseră că Legea le va creşte salariile. Acum, văzînd că nu le creşte, bombăne, şi bombănitul lor e luat şi amplificat de toţi duşmanii PSD din politică şi presă. Biata Olguţa Vasilescu se luptă acum să atragă atenţia că Legea salarizării creşte unora salariile, dar le scade altora. Se luptă degeaba. E prea tîrziu. Şi ea, şi PSD vor pierde enorm electoral pentru că anul trecut au apelat la o minciună frumoasă.

Au luat o lege fără gust, ca toate legile, şi au prezentat-o drept dulceaţă de trandafiri. Preţul politicii înţelese doar ca vrăjeală!