PSD, învins la CCR! Amânarea plății ratelor pentru rău-platnici, neconstituțională

PSD, învins la CCR! Amânarea plății ratelor pentru rău-platnici, neconstituționalăSursa foto. EVZ

CCR a declarat neconstituțională legea inițiată promovată în Parlament de majoritatea PSD, Pro România și ALDE care permite amânarea plății a tuturor ratelor la creditele bancare, chiar și pentru rău-platnici.

Curtea a stabilit că legea promovată în Parlament, în urmă cu o lună, nu conține nici un criteriu de departajare pentru cei care solicită amânarea cu nouă luni a ratelor la bănci, de prevederile sale putând beneficia inclusiv restanțierii la plata creditelor, potrivit digi24.ro.

Actul normativ, promovat de PSD și de aliații săi, prevedea suspendarea, la cerere, a tuturor obligațiilor de plată către bănci pentru creditele și dobânzile aferente. Măsura era valabilă societăți comerciale și pentru persoanele fizice și s-ar fi aplicat tuturor creditelor bancare contractate până la 19 martie 2020.

Legea a fost contestată de parlamentarii liberali la CCR.

 

Ne puteți urmări și pe Google News