CRIZA POLITICĂ din PSD a ALARMAT liderii partidului. Cerința lui Gabriela Firea

CRIZA POLITICĂ din PSD a ALARMAT liderii partidului. Cerința lui Gabriela Firea

Negată zile la rând de liderii PSD, criza politică din rândul partidului social-democrat este admisă, iar Gabriela Firea cere întrunirea, de urgență, a unui nou CEx al PSD.

Firea susţine că indiferent de soluţia care va rezulta din şedinţa CEx, este categoric mai bună decât actuala instabilitate.

”Privesc si eu cu ingrijorare ceea ce se intampla in viata politica de cateva zile. Nu pot fi indiferenta, chiar daca sunt preocupata primordial de problemele Capitalei. Observ ca motoarele administratiei publice centrale si locale au incetinit.. este o reactie organica la criza politica. 

Cei care suntem, inca, responsabili pentru ceea ce se intampla cu Romania trebuie sa actionam urgent in sensul reinstaurarii unui climat politic la standarde europene, de profesionalism, rigoare, civilizatie, valori comune de respect fata de Constitutie si legile tarii.

Romanii merita ca toate eforturile noastre sa se indrepte catre rezolvarea problemelor cu care se confrunta in spitale, scoli, nevoia de siguranta a cetatenilor, o infrastructura moderna. 

Copiii nostri merita sa le garantam o tara sigura, in care pacea, protectia, si echilibrul social sunt prezente normale in viata lor.

De aceea, cred ca trebuie sa ne intalnim urgent intr-o sedinta a Comitetului Executiv National pentru a transa criza politica. Apoi, sa ne reintoarcem urgent la munca. 

Orice solutie va reiesi din dezbaterea CexN va fi mai utila pentru tara decat instabilitatea actuala.  Dumnezeu sa ne dea tuturor dreapta judecata si patriotism.”, a fost mesajul Gabrielei Firea postat pe Facebook.