Lider PSD, despre cum sunt cheltuiți banii publici la final de an. Strategia primăriilor
- Mădălina Sfrijan
- 27 octombrie 2023, 16:21
Purtătorul de cuvânt al PSD a făcut precizări legate de modul în care banii publici ar urma să fie împărțiți în acest final de an. Lucian Romașcanu susține că primarii vor avea bani de salarii, dar și de investiții.
Guvernul a anunțat că strânge cureaua legat de banii publici, iar renumitul lider PSD a vrut să îi liniștească pe primari. Lucian Romașcanu susține că aceștia vor primi banii de salarii pentru acest final de an.
Lider PSD, anunț legat de cheltuielile publice
Lucian Romașcanu susține că primarii din România vor primi bani de salarii, dar și de investiții. Fondurile vor fi direcționate de Guvern, însă nu vor acoperi și alte cheltuieli. Reprezentantul PSD a precizat că este necesar ca targetul deficitului bugetar să fie păstrat. Din acest motiv, autoritățile publice trebuie să se alinieze măsurilor.
,,Există o situație pe care trebuie să o înțelegem, că e nevoie să ne încadrăm într-un deficit foarte mic. Sunt covins că în ședința de guvern se va lua în calcul și ceea ce au cerut primarii. Sunt covins că vor exista cedări de ambele părți. ", a spus oficialul.
Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că la finalul fiecărui an, cheltuielile administrațiilor publice cresc. Din acest motiv a fost necesară impunerea unui plafon.
,,Există o practică pe care o știm din anii trecuți, pe final de an au loc accelerări ale cheltuielilor, nu se oprește nimic, se vor impune niște plafoane, iar din fonduri de rezervă se vor da bani de salarii", a adăugat acesta.
Ordonanță de urgență legată de reducerea cheltuielilor bugetare
Guvernul adoptă astăzi o ordonanță de urgență cu privire la cheltuielile bugetare. Conform acesteia, autoritățile locale nu mai pot organiza în 2023 competiții sau festivaluri. Prin intermediul acestei măsuri, despre care vorbește și Lucian Romașcanu, reprezentant al PSD, deficitul bugetar va putea fi ținut sub control. În acest mod, statul român nu ar mai fi în pericol să piardă fondurile europene.
„Aprobăm o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit asumată. Am spus de la început că statul trebuie să fie primul care face economii, de aceea limităm și reducem cheltuielile bugetare până la sfârșitul acestui an. " a anunțat Marcel Ciolacu.
PSD amintește că actul normativ nu se aplică pentru serviciile medicale
Actul normativ nu face referire și la cheltuielile de medicamente sau materiale medicale. De asemenea, programele de sănătate nu vor fi incluse în această categorie. Cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar nu vor fi afectate.