Pentru președintele rus, Vladimir Putin, amenințările la adresa graniței nu sunt niciodată de ignorat. În același timp, Rusia are un obicei de a ignora zonele de excludere aeriană, spre exemplu, atunci când efectuează misiuni de recunoaștere. Conform presei din Federație, s-ar părea că armata Moscovei a simțit în această săptămână cum este să fii de cealaltă parte a baricadei.
În ultima săptămână, forțele aviatice ale armatei lui Putin au interceptat de șapte ori aeronave străine care se aflau în apropierea granițelor rusești, conform publicației Krasnya Zvezda. Jurnaliștii ruși citează date ale Ministerului rus al Apărării, informează agenția Tass, potrivit Mediafax.
Mai mult, ziariștii ruși aduc în vedere faptul că 22 de aparate de zbor străine au efectuat misiuni de recunoaștere în proximitatea granițelor rusești.
În acest sens, experții statului condus de Vladimir Putin au efectuat o inspecție în Letonia, respectând prevederile Documentului de la Viena din 2011.Totuși, pe teritoriul Rusiei nu au fost efectuate astfel de activități de către specialiștii străini, conform aceluiași cotidian.