Evenimentul zilei a intrat în posesia „Concluziilor scrise” depuse, în dosarul 1494E/2018 privind conflictul dintre Parlament și Ministerul Public, la CCR de către Senatul României, document pe care îl publicăm integral.

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, joi, pentru 11 decembrie soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, care face obiectul dosarului 1494E/2018.

Soluționarea conflictului, declanșat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, a fost cerută de președintele Camerei Deputaților.

 

Protocole care își fac efectul și după denunțare

Povestea a început pe 8 octombrie 2018 când Curtea Constituțională a anunțat că a fost sesizată de către președintele Camerei Deputaților cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională”. Tot atunci CCR a stabilit termenul de 22 octombrie înăuntrul căruia părțile și-au putut exprima, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia. Pe 14 noiembrie, la cererea președintelui Camerei, Curtea a amânat termenul de judecată pentru 28 noiembrie.

În sesizarea Camerei Deputaților la CCR, se arată, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar și după denunțarea lor. „Având în vedere că Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin semnarea protocoalelor secrete cu Serviciul Român de Informații, și-a încălcat propriile competențe constituționale, și, uzurpând competențele Parlamentului, a învestit Serviciul Român de Informații cu competența de a desfășura activități specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis expres de legiuitor prin legea 42/1992 privind organizarea și funcționarea SRI”, se arată în sesizarea Camerei Deputaților, la Curtea Constituțională. Tot acolo se precizează că protocoalele secrete clasificate dintre Ministerul Public și SRI nici nu au fost comunicate instanțelor și nici nu au fost făcute publice, cu atât mai mult nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Textul sesizării arată că procurorii generali, de la data semnării protocoalelor din 2009 și 2016, Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr, au uzurpat competența Parlamentului prin semnarea protocoalelor.

 

Reînvierea unei norme comuniste

În sesizarea Camerei se face referire la toate prevederile legale post-decembriste care au scos serviciul secret din zona juridică. Ea conține istoricul celor două protocoale încheiate între Parchetul General și SRI, în 2009 și 2012. Referitor la protocolul din 2009 se arată că: „legea nu definește categoria «infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa siguranței naționale, distinct de infracțiuni împotriva siguranței naționale» iar definiția dată noțiunii de siguranță națională a fost la rândul său extinsă prin decizii secrete ale CSAT. (...) Cu alte cuvinte, PICCJ a reînviat o normă comunistă abrogată, repunând SRI în competențele vechii Securități comuniste, contrar voinței Parlamentului, care a legiferat în sensul repunerii justiției de vechile practici staliniste”.

Legat de protocolul Ministerul Public- SRI din 2012, se spune că acesta „extinde cooperarea SRI – Ministerul Public dincolo de limitele prevăzute de OUG 6/2016”. Totodată, „protocolul din 2016 reia practica vechiului protocol din 2009, prin care procurorii raportau SRI modul de valorificare a informaiilor primate. Prin această prevedere, procurorii devin subordonații ofițerilor de informații”.

 

Concluzii scrise în Dosarul nr. 1494E/2018

I. Cu privire la conflictul juridic de natură constituțională Conflictul juridic de natură constituțională, a cărei constatare și soluționare sunt cerute în sesizarea transmisă Curții Constituționale de către Președintele Camerei Deputaților, se încadrează în toate definițiile date de Curte acestui termen:

Este un conflict de competență pozitiv, întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a arogat cu de la sine putere, atribuția de a stabili, într-un Protocol încheiat cu Serviciul Român de Informații, norme juridice în domeniul cercetării și urmăririi penale, deși, potrivit Constituției, această prerogativă – care ține de monopolul politicii penale – revine Parlamentului, care este și unica autoritate legiuitoare în stat. În urma încheierii acestui act în 2009, aspecte importante ale cercetării și urmăririi penale, ca și ale procesului penal, ca atare, au fost reglementate de două categorii de norme imperative, de naturi și forțe juridice diferite: norme cuprinse în Codul de procedură penală și norme cuprinse în protocoale de colaborare secrete. Toate acestea au avut însă efecte identice: culegerea și administrarea unor probe, în baza cărora cetățeni au fost judecați și condamnați penal. Probele obținute în urma aplicării Protocolului din 2009 de către ofițeri SRI sunt, în principiu, lovite de nulitate absolută, întrucât au fost cuprinse într-un document secret.

În urma încheierii protocoalelor secrete, la care face referire semnatarul sesizării, s-au produs blocaje instituționale în activitatea parchetelor: acestea nu au putut pune în aplicare prevederile art.131 alin.(3) din Constituție pentru a exercita conducerea și supravegherea activității desfășurate de organele de cercetare penală speciale, alcătuite din ofițeri SRI, textul constituțional referinduse expres numai la organele de cercetare ale poliției judiciare;

Protocoalele secrete au dat naștere unei situații juridice conflictuale între SRI și Ministerul Public, pe de o parte și Parlament și instanțele de judecată, pe de altă parte, întrucât au conferit ofițerilor SRI atribuții de cercetare penală într-un domeniu rezervat prin lege magistraților procurori. A fost afectată și plenitudinea de competență a parchetelor în procedura de urmărire penală. Un număr nedefinit de dosare penale ajunse în fața instanțelor de judecată s-au bazat pe informații secrete furnizate de SRI, la care persoanele urmărite sau aflate în stare de judecată, nu au avut acces, iar magistrații procurori nu le-au apărat drepturile procesuale, așa cum îi obliga art.131 alin.(1) din Constituție.

 

II. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Președintele Camerei Deputaților are competența de a sesiza Curtea Constituțională potrivit art.146 lit.e) din Constituție, iar Regulamentul acestei Camere permite ca această competență să fie încredințată unui vicepreședinte.

 

III. Pe fond

Ministerul Public a încheiat cu SRI în 2009 un protocol de colaborare, clasificat STRICT SECRET și un alt astfel de document, în 2016. Semnarea protocolului a fost legală: art.8 alin.(3) din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI stabilește următoarele: „Condițiile concrete de acces la sistemele tehnice ale organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de colaborare încheiate de Serviciul Român de Informații cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea, în condițiile art.57 alin.(2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale”.

Art.57 alin. (2) din Cod. proc. pen. prevede că organele de cercetare penală speciale, formate din ofițeri SRI, desfășoară acte de urmărire penală în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari, a infracțiunilor de corupție și de serviciu săvârșite de personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau a navigației ori a personalului, precum și în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute în Titlul X din C. pen. (art.394-410) și al infracțiunilor de terorism;

Prevalându-se de dispozițiile art.8 alin. (3) din Legea nr.14/1992, Ministerul Public și SRI au încheiat, în temeiul legii un protocol care prin conținutul său încalcă prevederi ale Legii nr.14/1992, precum și principii și alte dispoziții imperative ale Constituției. Art.13 din Legea nr.14/1992 prevede expres că organele SRI ”nu pot efectua acte de cercetare penală”, cu excepția cadrului legal stabilit în art.57 alin.(2) din C.proc. pen. deja citat;

Art.2 din Protocolul secret semnat în 2009 prevede că „Părțile cooperează, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii”. Această din urmă teză oferă caracter de generalitate colaborării între Ministerul Public și SRI și extinde sfera de intervenție judiciară a ofițerilor SRI, dincolo de prevederile art.57 alin.(2) din Cod. Proc. Pen. Acesta este bacilul care a contaminat sistemul judiciar în materie penală;

Protocoalele sunt acte juridice cu forță normativă inferioară voinței legislative a Parlamentului. Or, într-un stat de drept, regulile de procedură în materie de urmărire penală sunt rezervate Parlamentului. Prin semnarea acestor protocoale, Ministerul Public și-a însușit competențe și funcții constituționale aparținând Parlamentului și, totodată, i s-au conferit atribuții normative Serviciului Român de Informații;

Semnând protocoalele secrete cu SRI, Ministerul Public și-a arogat atribuții de reglementare primară în materie de procedură penală, preluând pe seama sa un aspect important al politicii penale a statului român;

S-a produs un blocaj instituțional în privința Ministerului Public: este adevărat că dispozițiile art.55 alin.(6) din C.proc. pen. prevăd că organele de cercetare penală speciale (alcătuite din ofițeri SRI) își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului, dar această prerogativă nu are caracter constituțional, ca în cazul organelor de cercetare penală ale poliției judiciare;

Din analiza protocoalelor de colaborare între Ministerul Public și SRI nu trebuie excluse efectele aplicării acestora. Avem un singur criteriu de analiză: gradul de afectare al drepturilor și libertăților constituționale, precum și al unor drepturi procesuale ale persoanelor aflate sub urmărire penală sau în stare de judecată. Din acest punct de vedere este relevantă Hotărârea CSM nr.140 din 6 februarie 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai ÎCCJ la informații clasificate, secrete de stat și secrete de serviciu. Hotărârea a fost vehement criticată public de asociațiile profesionale ale judecătorilor, dar și apărată de unii avocați, care, în același timp, aveau și calitatea de parlamentari;

Art.2 alin.(1) din Regulamentul respectiv prevede că pentru judecători, procurori și magistrații asistenți ai ÎCCJ accesul la documente secrete este garantat, „sub condiția numirii și depunerii jurământului”. Dispoziția regulamentară aprobată de CSM contravine art.7 alin.(4) din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, care prevede că magistrații procurori și judecători sunt dispensați, ca și membrii Parlamentului și ai Guvernului, de semnarea unui astfel de acord, în situațiile în care, în cauzele pe care le soluționează, se află astfel de documente clasificate.

Se subînțelege că astfel de înscrisuri conțin și probe culese prin mijloace tehnice de către organele de cercetare penală speciale, adică de ofițeri SRI. Cum potrivit art.2 din Protocolul secret încheiat în 2009, competența ofițerilor SRI era extinsă prin colaborarea dintre Ministerul Public și SRI, la orice infracțiuni, este limpede că unele dosare judecate în instanțe se refereau la astfel de cauze. Presupunând că un număr de judecători au semnat angajamentul menționat, aceștia au avut acces la probe cu caracter penal;

În schimb, același Regulament prevede în art. 11 alin.(1) că documentele clasificate (cuprinzând probe) pot fi accesibile părților, apărătorilor acestora, experților, interpreților, „numai dacă dețin certificate de securitate sau autorizație de acces”. Este de înțeles că nici un inculpat nu a avut certificat ORNISS;

Rezultă că dreptul la apărare al persoanelor supuse unei astfel de proceduri penale nu a fost respectat, ceea ce este o încălcare a art.6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, a Convenției similare a UE, precum și a art.11 și 24 din Constituția României;

Aceste aspecte nu sunt colaterale sesizării adresate Curții Constituționale; ele țin în mod direct de modul în care protocoalele secrete au fost aplicate;

În afara conflictului juridic de natură constituțională generat de protocoalele secrete, acestea au adus atingere:

a) art.1 alin.(3) din Constituție care consacră statul de drept ca un atribut esențial al statului român, precum și demnitatea omului și dreptatea, ca valori supreme ale statului;

b) art.24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare;

c) art.131 alin.(1) din Constituție, care obligă Ministerul Public să apere drepturile cetățenilor, inclusiv, pe cele ale persoanelor aflate în urmărire penală sau pe cele aflate în judecată penală.

 

IV Soluționarea conflictului juridic de natură constituțională

Constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și ÎCCJ, pe de o parte și Ministerul Public, pe de altă parte, generat de încheierea unor protocoale de colaborare secrete între Ministerul Public și SRI, Curtea Constituțională este chemată să constate caracterul neconstituțional și nelegal al unor astfel de acte oculte, care contravin fățiș statului de drept și să oblige Ministerul Public să denunțe și să anuleze aceste înscrisuri.

În calitate de garant al supremației Constituției, Curții Constituționale îi revine obligația să evalueze practica și consecințele juridice precum și efectele sociale ale încheierii unor astfel de înțelegeri oculte între orice autorități publice, cu atât mai mult cu cât toate protocoalele declasificate până în prezent au fost încheiate în conformitate cu Legea fundamentală. Invocarea Constituției și a altor legi, care exprimă voința suverană a poporului, pentru a fundamenta înțelegeri oculte și a induce în eroare destinatarii legii penale, este o practică inadmisibilă într-un stat de drept. Curtea Constituțonală este instituția publică cu cea mai mare autoritate în ceea ce privește respectarea Constituției și de aceea este datoare să interzică pe viitor încheierea oricăror astfel de protocoale de colaborare.

14 noiembrie 2018

Dr. Cristian Ionescu