PROTESTELE IMIGRANŢILOR de la Ierusalim: 10.000 de africani au încercuit Parlamentul

Proteste fără precedent în ţara sfântă. Peste 10.000 de solicitanţi de azil africani, intraţi ilegal în Israel, au protestat miercuri în faţa Parlamentului din Ierusalim, pentru a patra zi, cerând schimbarea politicii de imigraţie a guvernului, informează Agerpres, citând France Press.

Potrivit unei legi adoptate în  10 decembrie, imigranţii ilegali pot fi plasaţi în centre de reţinere, fără proces, chiar şi timp de un an. După votarea legii, un centru de detenţie a fost deschis în sudul Israelului. Cestrul are regim deschis în timpul zilei, dar ocupanţii săi trebuie să fie prezenţi acolo la apel de trei ori pe zi şi sunt obligaţi să-şi petreacă noaptea.

"Peste 10.000 de manifestanţi s-au adunat cu autorizaţia poliţiei în calm în faţa Knesset-ului", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei Micky Rosenfeld, potrivit căruia "poliţia este prezentă în forţă pentru a asigura ordinea".

Provocări ce ar putea degenera în violenţă

Preşedintele Parlamentului Yuli Edelstein a interzis să intre în Knesset patru reprezentanţi ai manifestanţilor care au fost invitaţi la o întâlnire de deputaţi.

Într-un comunicat, Edelstein a explicat că a vrut astfel "să evite provocări ce ar putea degenera în violenţă".

Manifestanţii, în principal originari din Eritreea şi Sudan, au manifestat cu calm, scandând în limba engleză: "Suntem refugiaţi, avem nevoie de protecţie!"

Scriitorul israelian premiat David Grossman s-a declarat "ruşinat şi confuz" faţă de tratamentul rezervat în ţara sa acestor imigranţi, a relatat site-ul de informaţii Ynet.

Refuzul lui Netanyahu

Luni, ei au mărşăluit la Tel Aviv în faţa mai multor ambasade occidentale.

Duminică, peste 30.000 dintre ei au participat la o manifestaţie uriaşă în centrul oraşului Tel Aviv.

Aceşti solicitanţi de azil denunţă refuzul autorităţilor de a le examina cererile, precum şi plasarea în centre de reţinere a sute dintre ei.

Ei s-au lovit de refuzul de a fi primiţi de către primul ministru Benjamin Netanyahu, care i-a avertizat că manifestaţiile lor "nu servesc la nimic".

Scrisoare deschisă

Într-o scrisoare deschisă publicată miercuri, organizatorii manifestaţiilor au cerut primului ministru şi guvernului său să intre "într-un dialog direct şi deschis" cu ei.

"Noi nu suntem criminali", ci "o comunitate de solicitanţi de azil democratică, disciplinată şi care respectă legea", se afirmă în text.

La un miting marţi la Tel Aviv, reprezentanţii protestatarilor au declarat că mişcarea va continua până când guvernul anulează o legislaţie controversată şi le acordă statutul de refugiaţi. TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

  • Ion Iliescu îl contrazice FLAGRANT pe Victor Ponta: CONDAMNAREA lui Năstase NU are LEGĂTURĂ cu POLITICA
  • Mama eroină, care a demascat-o pe învățătoarea șpăgără, rupe tăcerea: „Sunt dascăli care primesc porci, diamante sau mașini”
  • Oficial de la Londra: Românii și bulgarii ar putea face mai mult decât nativii britanici pentru țara noastră

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • O actriţă SEXY a avut o CURIOZITATE care a ŞOCAT-O. A făcut un LUCRU pe care îl va regreta toată VIAŢA / GALERIE FOTO hot
  • SOȚII DE DICTATOR. Cine sunt femeile căsătorite cu cei mai mari despoți din lume
  • "OZN-ul" de piatră din Bulgaria. Cum arată "catedrala comunismului"