Un tribunal din Teheran a anunţat duminică prima condamnare la moarte într-un caz legat de participarea la revoltele ce nu se opresc în Iran din luna septembrie, după decesul unei tinere în arestul poliţiei morale.
După cum a anunțat agenţia Mizan, carese află sub influența corupţieautorităţii judiciare iraniene, persoana condamnată la pedeapsa capitală, a cărei identitate nu este precizată, a fost găsită vinovată pentru incendierea unei clădiri guvernamentale, tulburarea ordinii publice, adunare şi conspiraţie în vederea comiterii de infracţiuni contra siguranţei naţionale şi pentru corupţie.
O decizie extrem de dură luată de autoritățile din Iran, după protestele violente, care au zguduit țara
Un alt tribunal din capitala Teheran a condamnat cinci persoane la pedepse între 5 şi 10 ani de închisoare pentru adunare şi conspiraţie în vederea comiterii de infracţiuni contra siguranţei naţionale şi tulburarea ordinii publice. Toate aceste verdicte au fost emise în primă instanţă, prin urmare acuzaţii au dreptul să facă apel.
Justiţia iraniană a inculpat recent aproape 800 de persoane pentru participare la revoltele din provinciile Hormozgan, Ispahan şi Markazi, numărul total al celor inculpaţi de când au început manifestaţiile ajungând la peste 2.000, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare din Iran.
Se vorbește de aproximativ 15.000 de persoane care au fost arestate
În acest timp ONG-urile pentru drepturile omului vorbesc despre circa 15.000 de arestări, informaţie contrazisă de autorităţile iraniene.
Protestele au început în luna septembrie după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic.
Oficialii de la Teheran pun revoltele pe seama agitațiilor externe. Marea vizată este America
Guvernul de la Teheran acuză statele occidentale, în special SUA, că alimentează revolta pentru a obţine o schimbare de putere în Iran.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a primit vineri la Paris, în marja reuniunii ''Forumul Păcii'', patru femei militante iraniene, în faţa cărora el a salutat ''revoluţia pe care o desfăşoară” în Iran, conform Agerpres.
Iranul este marcată de proteste din luna septembrie, timp în care oamenii nu au încetat să conteste regimul de la Teheran