Proteste majore în Polonia față de interzicerea avorturilor

Milioane de femei au participat, ieri, la proteste în toată Polonia, din cauza unui proiect de lege privind interzicerea completă a avortului în această țară majoritar catolică.

 

În stradă

Femeile au ieșit în stradă îmbrăcate în negru, în cadrul mișcării de protest Luna Neagră, iar subiectul a fost dezbătut aprins pe rețelele de socializare mai multe săptămâni. Au fost organizate proteste și în orașe cu minoritate poloneză importantă, precum Berlin, Londra sau Paris.

O inițiativă controversată a cetățenilor, care a adunat 450.000 de semnături, dorește modificarea legii, și așa strictă, a avortului, iar Parlamentul va dezbate proiectul în comisiile de specialitate.

Practic, se cere interzicerea totală a avortului, chiar și în cazurile de viol sau incest, iar femeile sau doctorii care se implică în astfel de cazuri riscă pedepse cu închisoare.

Deputații au respins un proiect opus, de liberalizare a legilor privind avortul. Inițiativa coaliției Salvați Femeile avea 215.000 de semnături și cerea ca femeile să aibă dreptul să-și întrerupă sarcina la cerere, până în săptămâna a 12-a de sarcină.

Susținută de premier

Legislația actuală a fost adoptată în 1993. Parlamentul European urmează să dezbată, miercuri, situația femeilor din Polonia, măsură care a nemulțumit-o pe Beata Szydlo, premierul polonez.

Circa 100.000 de femei anunțaseră că nu merg la muncă, după apelul actriţei Krystyna Janda.

Femeile reprezintă 45% din forța de muncă a Poloniei, o țară cu 38 de milioane de locuitori și o economie de 475 de miliarde de dolari pe an.