Mii de persoane au manifestat, azi, la Paris, pentru a spune "NU" Europei austerităţii, la apelul a aproximativ 60 de organizaţii, între care Frontul de stânga, cu două zile înainte de începerea examinării în Parlament a tratatului bugetar european.
Potrivit partidului stângii radicale, Frontul de stânga, peste 50.000 de manifestanţi au participat la protest. "Este ziua în care poporul francez intră în mişcarea împotriva politicii de austeritate", a afirmat Jean-Luc Mélenchon, co-preşedinte al Frontului de stânga, insistând asupra prezenţei de partea sa a aleşilor europeni ai stângii radicale.
Jean Luc-Mélenchon, fost candidat la prezidenţiale, a respins ideea că această manifestaţie reprezintă opoziţia faţă de guvern. "Este o manifestaţie de opoziţie faţă de politicile de austeritate", a subliniat el.
Această demonstraţie survine în contextul în care deputaţii francezi vor începe să examineze, marţi, Tratatul bugetar european, sinonim pentru o parte a stângii cu aprobarea politicilor europene de austeritate.