Mai mule persoane s-au strâns, sâmbătă, zi în care are loc slujba de înmormântare a Regelui Mihai I, în fața sediului PSD Iași pentru a protesta împotriva legilor justiției și pentru a cere parlamentarilor social-democrați să nu le voteze.
Manifestanţii au venit sâmbătă dimineața, de la ora 10.00 în faţa sediului PSD de pe pietonala Ştefan cel Mare, cu pancarte pe care au scris „Ne-am săturat să vă păzim”, „Nu ne reprezentaţi” şi „Jos copitele de pe Justiţie”.Oamenii au foi cu citate din discursurile Regelui Mihai.
Un moment de reculegere a fost ținut în memoria Regelui Mihai, la ora 12.00, de către oamenii strânși în faţa sediului PSD Iaşi.
Protestul a fost iniţiat pe Facebook,și a fost inspirat de acţiunea de tip sit-in de la Sibiu. Nu au fost scandate lozinci, iar cei prezenţi susţin că în funcţie de numărul de participanţi, protestul ar putea dura 24 de ore.
Săptămâna aceasta, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pachetul celor trei legi ale Justiţiei. Luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 care reglementează funcţionarea CSM.
Biroul Permanent al Senatului a aprobat joi, o procedură de urgenţă, dezbaterea legilor Justiţiei în forul decizional. Termenul de depunere al amendamentelor este luni dimineață, ora 9:00 la legea privind organizarea judiciară şi cea privind funcţionarea CSM, iar comisia specială trebuie să elaboreze raportul în maximum 24 de ore, până marţi dimineaţa, la ora 9:00.
Pentru toate cele trei legi ale Justiției, Senatul va vota în calitate de for decizional, urmând ca actele normative să fie trimise spre promulgare de către președintele Klaus Iohannis.