Proteste ample, în Spania, faţă de măsurile de austeritate luate de guvern

Mii de şomeri spanioli au manifestat, aseară, la Madrid, ultimul episod al unui val de demonstraţii de furie împotriva politicii de austeritate a guvernului, în timp ce creşte preocuparea cu privire la stabilitatea financiară a ţării şi supravieţuirea euro.

Participanţii la marş au parcurs, fără niciun incident, centrul capitalei spaniole, a doua zi după o zi neagră pentru situaţia economică şi financiară a Spaniei, când guvernul a avertizat că recesiunea va continua până în 2013 şi că ratele dobânzii la obligaţiunile spaniole vor ajunge la niveluri periculoase. Joi, sute de mii de spanioli, mai ales pompieri, poliţişti, profesori şi infirmiere, au ieşit în stradă în mai multe oraşe ale ţării.

Mii de şomeri veniţi din toată Spania au umplut capitala, unii după ce au parcurs sute de kilometri cu autostopul, şi au mărşăluit după-amiază pentru a ajunge în piaţa Puerta del Sol, centrul nevralgic al revendicărilor sociale în Spania.

"Ei urinează pe noi şi ne spun că plouă", se putea citit pe o banderolă desfăşurată în mulţime, în timp ce alta proclama: "Nu pot să-mi strâng cureaua şi în acelaşi timp să-mi dau pantalonii jos".

Aceste adunări sunt aproape zilnice, după anunţul primului ministru Mariano Rajoy, la 11 iulie, asupra unor reduceri bugetare de 65 de miliarde de euro ce includ tăierea salariilor în sectorul public şi a indemnizaţiilor de şomaj.