Avocaţii din Franța sunt chemaţi să protesteze luni în Paris, la apelul Consiliului Naţional al Barourilor, alături de organizaţii profesionale ale medicilor, asistentelor, fizioterapeuţilor, piloţilor şi personalului de zbor. Toţi vor să-şi apere regimurile speciale de pensionare, pe care le-au obţinut în ani lungi de luptă sindicală.
Uniunea Naţională a Profesiilor Liberale din Franța a anunţat că vrea deocamdată să mai dea o şansă negocierilor cu guvernul, dar nu a exclus participarea la un eventual protest naţional de amploare, în situaţia în care propunerile sale nu vor fi luate în seamă.
Joi 19 septembrie, angajaţii din sistemul energetic naţional, Electricité de France, companie deţinută în proporţie de peste 80% de statul francez şi cel mai mare furnizor de electricitate din Europa, vor fi în grevă, nemulţumiţi de planurile de reorganizare a întreprinderii, precum şi de reforma pensiilor.
Cea mai mare manifestaţie, a confederaţiilor sindicale reunite cu asociaţiile profesionale, se pregăteşte pentru 24 septembrie, când este anunţată şi o grevă a lucrătorilor de la Căile Ferate, cu perturbarea serioasă a traficului.
Premierul francez Edouard Philippe a anunţat în urmă cu câteva zile principiile şi calendarul vastei reforme a sistemului de pensii, care va înlocui cele 42 de modele diferite care funcţionează în prezent.
Şeful guvernului francez a insistat, potrivit RRA, pe necesitatea adaptării unui sistem vechi de peste 70 de ani la noile realităţi ale pieţei muncii şi ale noilor meserii, un sistem universal, care să corecteze inegalităţile din prezent. El a subliniat că legea nu este deocamdată scrisă şi că pregătirea ei va fi lentă, urmând câteva luni de discuţii cu sindicatele şi patronatele, precum şi dezbateri publice cu o largă participare a cetăţenilor până la sfârşitul anului.
Noua lege ar urma să fie votată de parlament înainte de vacanţa de vară de anul viitor şi va începe să intre treptat în vigoare în 2025, întregul sistem fiind integrat total abia în 2040.