Polițiștii din toată țara vor ajunge luni la protestul în lanțuri din fața Inspectoratului General al Poliției Române din Capitală. Aceștia doresc anchetarea șefului de Control Intern prins băut în 2020. Au trecut 2 ani în care nu s-a schimbat nimic.
Protestul este organizat de sindicatul Europol Neamț. Polițiștii sunt revoltați de indiferența responsabililor. În urmă cu 2 ani, șeful Direcției Control Intern din IGPR nu a fost cercetat disciplinar după ce s-a urcat băut la volan.
Aceștia se consideră nedreptățiți, mai ales după ce sute de polițiști au fost sancționați pentru nerespectarea restricțiilor COVID, dar și pentru alte greșeli asemănătoare, spun reprezentanții Europol Neamț.
În urmă cu doi ani, Comisarul-şef Iulian Ionică era directorul Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Acesta a fost prins beat la volan, iar singura pedeapsă primită a fost suspendarea permisului. În iunie 2020, bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie de 0,22‰ alcool pur în aerul respirat.
„În Poliția Română, dacă ești directorul Direcției Control Intern și ești prins băut la volan, în timpul serviciului, nu ești tras la răspundere disciplinară, dimpotrivă, primești sarcina să elaborezi și să avizezi proceduri care stabilesc condițiile în care sunt cercetați disciplinar polițiștii!”, a spus ministrul Bode.
Polițiștii au ajuns la protest!
La momentul incidentului, fostul director declarase că a băut și el o bere în timpul liber, iar cine greșește plătește.
Șeful direcției de control intern din IGPR, Ionică Iulian, a avut prima reacție la dezvăluirile: “Cine greșește, plăteste! Am băut și eu o bere, m-au prins și mi-au luat permisul”.
„Deși legea îl obligă pe șef să declanșeze cercetarea disciplinară, șefii IGPR refuză să declanșeze cercetarea disciplinarea acestuia. Și care e culmea culmilor în Poliția Română, dl comisar-șef prins băut la volan Iulică elaborează proceduri după care lucrează polițiștii din Poliția Română!”, transmit reperezentanții din sindicatul Europol Neamț, în mai multe mesaje video postate, luni, pe pagina de Facebook.
„Are în continuare putere de control. Practic, Direcția Control Intern este creierul Poliției Române. De acolo sunt înmânate toate procedurile după care lucrează polițiștii. Domnul comisar șef Ionică Iulian le semnează, participă la elabrarea acestor proceduri. El a încălcat codul deontologic al polițiștului. A adus mari prejudicii de imagine Poliției Române”, a declarat unul dintre participanții la protest, potrivit Realitatea.