Congresmanul democrat de Illinois Mike Quigley a depus ieri un proiect de lege, susţinut şi de grupul republican, menit să modifice criteriile de admitere în Programul Visa Waiver a ţărilor aliate Statelor Unite. Ministerul român de Externe a salutat această iniţiativă.
"Reformarea Programului Visa Waiver ne va întări securitatea naţională şi ne va consolida relaţiile internaţionale cu aliaţi importanţi, precum Polonia, ai căror cetăţeni nu pot călători fără viză din cauza unui sistem învechit", a declarat Quigley.
Cetăţenii celor 36 de ţări incluse în acest program pot călători în SUA fără viză pentru o perioadă de 90 de zile. În prezent, criteriul de admitere a unei ţări în program este rata de refuz a cererilor de viză care nu trebuie să depăşească trei procente.
Quigley a declarat însă că rata de refuz nu este un criteriu eficient pentru că depinde în primul rând de aprecierea subiectivă a funcţionarilor ambasadelor americane. Mai mult, dacă un individ depune mai multe cereri de viză în cursul unui an şi toate sunt respinse, atunci fiecare din aceste cereri sunt contabilizate în rata finală de refuz a respectivei ţări. Un proiect identic a fost introdus ieri în Senatul american de senatorul democrat de Maryland Barbara Mikulski și de cel republican de Illinois Mark Kirk.
Două criterii de evaluare
Propunerea congresmanului democrat vizează asocierea a două criterii în procesul de evaluare a unei ţări înainte de admiterea în Visa Waiver: rata de refuz a cererilor de viză, care să crească de la 3 la sută, cât este în prezent, la 10 la sută, şi rata de depăşire a perioadei de şedere prevăzută în viză care nu ar trebui să depășească 3 la sută.
Ministrul Cristian Diaconescu a subliniat, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o astăzicu Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri SUA – România, impactul negativ al menţinerii regimului de vize pentru oamenii de afaceri şi cetăţenii români la călătoriile în SUA asupra eforturilor de consolidare şi aprofundare a relaţiilor economice bilaterale. Înaltul oficial român a salutat, în acest context, introducerea, ieri, în Congresul SUA, a proiectului legislativ de ajustare a setului de criterii pentru accesul în programul Visa Waiver, iniţiativă susţinută şi de Casa Albă.
La rândul său, Eric Stewart a exprimat, în numele Consiliului pe care îl conduce, întreaga disponibilitate de utilizare a acestuia inclusiv ca un vehicul pentru promovarea, la nivelul Administraţiei şi Congresului SUA, a obiectivului eliminării, cât mai rapide, a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, se arată într-un comunicat MAE.