Propaganda lui Vladimir Putin dezinformează la foc automat în Republica Moldova. Referendumul, marea țintă

Propaganda lui Vladimir Putin dezinformează la foc automat în Republica Moldova. Referendumul, marea țintăVladimir Putin. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. Referendumul programat în Republica Moldova, la data de 20 octombrie reprezintă o prioritate pentru propaganda de la Kremlin. Care vrea să deturneze procesul în urma căruia cetățenii trebuie să gireze calea europeană pe care a apucat-o țara.

Trompetele lui Vladimir Putin intoxică spațiul public cu mai multe idei menite să creeze suspiciuni legate de Uniunea Europeană.

Pierderea suveranității țării, ieșirea din statutul de neutralitate și invazia migranților. Aceste trei teme au fost propagate în ultima perioadă.

Republica Moldova, copleșită de propaganda Kremlinului. Se propaga dezinformări grosolane, pentru a deturna referendumul din octombrie

Propaganda s-a întețit în luna iulie și va continua să acționeze, ținând cont că referendumul se va desfășura în luna octombrie. Tot la data de 20 sunt programate să se desfășoare și alegerile prezidențiale. Vocile care se fac auzite în spațiul public, pentru a împrăștia dezinformarea Kremlinului sunt cele ale politicienilor din Republica Moldova, apropiați de Rusia, conform jurnaliștilor de la zdg.md.

Republica Moldova

Republica Moldova. Sursa foto: jorono/ Pixabay

„Referendumul privind integrarea europeană nu prezintă niciun pericol pentru țara noastră. Cetățenii sunt în drept să aleagă singuri calea pe care se va îndrepta R. Moldova. Ca de obicei, vă recomandăm să nu luați de bun tot ce spun unii politicieni. Verificați informațiile și nu vă lăsați manipulați!”, este sfatul pe care l-au adresat cetățenilor, jurnaliștii de la sursa citată.

Maia Sandu a vorbit despre cel mai urât scenariu

Săptămâna trecut, Maia Sandu, liderul de la Chișinău, vorbea despre cel mai negru scenariu pentru țara sa. Un eventual eșec al referendumului, care nu ar parafa calea europeană.

„Nu vom putea conta pe sprijinul Uniunii Europene în măsura în care putem conta atunci când continuăm procesul de aderare și mai ales dorim să devenim stat membru”, afirma Maia Sandu.

„Cei care își iubesc țara și vor ca aceasta să-și continue drumul spre bunăstare și pentru consolidarea securității și păcii… Noi suntem mult mai mulți decât cei care fac jocul hoților. Dacă moldoveni vor ca Republica Moldova să fie parte a UE, nu are cine să-i împiedice”, mai preciza Sandu.