Proiectul Guvernului, votat de Comisia juridică. S-au adoptat prevederi neconstituționale
- Mihaela Dan
- 13 mai 2020, 13:48
Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă va fi dezbătut şi votat, miercuri, de Camera Deputaţilor.
UPDATE 13:45 Proiectul de lege privind instituirea stării de alertă a fost votat miercuri în Comisia juridică a Camerei Deputaților insă au fost făcute modificări majore față de varianta adooptată marți de Senat.
Astfel, dacă starea de alertă se instituie în cel puțin jumătate de țară, e nevoie de încuviințarea Parlamentului. În forma adoptată de Senat, încuviințarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii țări.
Ba mai mult, deputații juriști au introdus în lege un amendament care încalcă prevederi constituționale. Astfel, în proiectul de lege adoptat de Comisia juridică se statuează că actul normativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Constituția prevede însă, la articolul 78, că orice lege intră în vigoare după minimum 3 zile de la publicarea în monitorul oficial.
În ceea ce privește amenzile pentru încălcarea interdicțiilor impuse de autorități în timpul stării de alertă, acestea nu vor putea fi mai mari de 2.500 de lei, scrie G4media.
Proiectul va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate, care vor întocmi un raport ce va fi supus votului plenului Camerei în şedinţa de miercuri.
Marţi, Senatul a adoptat acest proiect, forma propusă de Guvern fiind modificată prin aprobarea mai multor amendamente propuse, în mare parte, de PSD. Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura trebuie încuviinţată de Parlament, au stabilit, printre altele, senatorii.
În dezbaterile de la Cameră, deputaţii pot interveni, la rândul lor, în comisii şi plen, asupra textului şi modifica varianta adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional.
Proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.