Un performance unic în Europa a adus pentru prima dată pe scenă persoane surde și actori profesioniști. Un discurs despre adevărata comunicare, care trece dincolo de cuvinte, la finalul căruia singurul gând pe care spectatorul l-a avut în minte a fost că dacă lipsea era ca și cum ar fi pierdut ceva de nerecuperat.

Așa poate fi ”tradus” Central Park, un performance de coregrafie susținut pe scena Teatrului Național din Timișoara în urma unor ateliere care, timp de o săptămână, au pus față în față surzii și ”auzitorii” într-un dialog coregrafic, ochestrat de unul dintre cei mai mari coregrafi și dansatori ai lumii, Pál Frenak, secondat de dansatorul Halász Gábor.

Ideea, mărturisește Ada Hausvater, managerul Naționalului, a apărut de câțiva ani în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. ”Am propus un atelier al ascultării, și mai profund. Unii asculă, dar nu toată lumea aude. Noi propunem un exercițiu al umanității. Teatrul Național propune să ne auzim, să ne înțelegem unul pe celălalt. Este ceva ce fiecare putem face pentru Europa - și cred că trebuie să facem. În loc să așteptăm ce ar putea face nu știu ce politician, gata să își schimbe în orice clipă principiul, sau cine știe cine, să începem fiecare acest demers, ca oameni, să fim atenți la oamenii de lângă noi, pe care îi întâlnim, să le acordăm girul propriului sens”, a explicat  Ada Hausvater.

Pál Frenak: ”Sunt al optulea copil dintr-o familie de surzi”

Cinci actori profesioniști de la Teatrul Național din Timișoara și 10 persoane cu deficiențe de auz, care comunică exclusiv prin limbajul semnelor, au învățat că pot dialoga și, mai mult decât atât, că pot transmite mai departe, prin dans / coregrafie, un mesaj celorlalți.

Geniu îndrumător  - inegalabilul coregraf francez de origine maghiară, Pál Frenak. Puțină lume știe că Pál Frenak este al optulea copil al unei familii de surdo-muți și că toată copilăria lui a comunicat doar prin semne. ”Tragedia vieții mele a fost la 7 ani când a trebuit să merg la o școală normală și nu mă exprimam ca și ceilalți. Au crezut că poate am o problemă”, mărturisește Frenak.

Repetiții cu traducere în trei timpi

În timpul repetițiilor s-a tradus de trei ori. Pál vorbea ungurește, se traducea în limba română, iar interpretul transmitea mai departe în limbaj mimico-gestual. Cât efort pentru a spune ceva simplu, de exemplu cum se mișcă personajele în scenă.

Oamenii însă, sunt etntuziaști. Cei cu deficiențe mărturisesc, la final, că nu au mai intrat niciodată într-o sală de teatru, nici prin gând nu le-a trecut că ar putea ajunge pe scenă, în lumina reflectoarelor, la propriu, costumați și performând în fața unui alt public decât rudele apropiate. Și minunea s-a întâmplat.

Magia a avut loc sâmbătră seara. Fetele au purtat bucle și au avut manichiură. Au îmbrăcat kimono-uri și au defilat cu evantaie în mâini și măști pe fețe. Se mișcă așa de firesc, încât practic nu mai poți deosebi actorul profesionist de surd. Luminița Barbuzan, Doina Greavu, Corina Grizea, Tamara Ambruș, Ramona Inciulescu, Radu Băcican, Ioan Furdui, Mario Grizea, Ion Puican, Violeta Bălan - Alina Ilea, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Luminița Tulgara și Cătălin Ursu). Pál Frenak are un solo emoționant, în final.

”E fantastic cum niște amatori pot lucra prin acest limbaj al semnelor și al mișcării. Nu putem determina, concret, o diferență de roluri. Fiecare învață de la fiecare. Cei care au deficiențe de auz au un simț al observației deosebit de bine dezvoltat. Sunt foarte atenți la detalii. Simt orice. Ei aud și ceea ce noi, care putem auzi, nu auzim. Uneori spunem că este un strigăt al muțeniei. Ca să putem comunica, trebuie dopar să fim atenți. Pe mine mama m-a învățat să ascult tăcerea”, mai mărturisește coregraful.

Anul viitor, performance-ul va deveni spectacol

Persoanele cu deficiențe de auz au împărtășit, la finalul show-ului, emoțiile noii perspective de ascultare, pe care au trăit-o în ultima săptămână.

”A fost prima dată și, la început, nu am înțeles ce se dorește de la mine. Am fost impresionată de înțelegerea care a venit din partea celorlalți actori. Poate că familia lui Pál ne-a ajutat pe noi să fim împreună, azi. Am învățat așa de multe lucruri încât nu pot decât să mulțumesc”, spune una din participante.

Doina, una din cele mai entuziaste tinere, cea care a insistat să se încheie spectacolul cu gestul folosit de cei care nu aud pentru aplauze, provine dintr-o familie cu opt copii, din care trei sunt ”auzitori”. E frumoasă și emoționată, în asentimentul colegului său Laszlo care, prin semne, ne spune: ”aș fi vrut să fim mai mulți”.

Anul viitor, performance-ul realizat în urma atelierelor Central Park  va fi transformat de Pál Frenak într-un spectacol.

Central Park  este un proiect cultural conceput și realizat de Teatrul Național din Timișoara. Proiect în parteneriat cu Asociaţia Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, finanţat de Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale, co-finanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Foto: Adrian Pîclișan