PROIECT din TURCIA pentru construirea noului SPITAL REGIONAL din CONSTANȚA

PROIECT din TURCIA pentru construirea noului SPITAL REGIONAL din CONSTANȚA

Ministerul Sănătății din Turcia va oferi autorităților române un proiect pentru construirea spitalului regional din Constanța, urmând ca guvernul român să asigure finanțarea acestuia. Decizia a fost luată în timpul vizitei pe care premierul Viorica Dăncilă a efectuat-o în Turcia, prilej cu care s-a semnat și un memorandum în domeniul sănătății pentru încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar.

În urma discuțiilor purtate de premierul Viorica Dăncilă cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru construirea Spitalului Regional de la Constanța partea turcă s-a angajat să ofere proiectul unui spital ultramodern, de cel puțin 1000 de locuri. Potrivit senatorului de Constanța, Nicolae Moga, “partea turcă vine cu proiectul spitalului, gata făcut, cel mai modern spital, iar Constanța vine cu terenul, acesta fiind identificat și aprobat de mult”. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul statului român iar, după construire, spitalul regional va rămâne la Ministerul Sănătății sau la Consiliul Județean Constanța.

După ce a discutat cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, aflat în delegația din Turcia, senatorul Nicolae Moga, care face de ani de zile demersuri pentru construirea unui spital regional la Constanța, a explicat, pentru EVZ, că procedurile pentru obținerea tuturor autorizațiilor vor fi mult mai rapide. Potrivit acestuia nu este vorba de un parteneriat public privat . “Până la sfârșitul acestui an se va organiza și licitația pentru desemnarea constructorului. Antreprenorul lucrărilor va fi însă din Turcia” a explicat parlamentarul constănțean. Fiind deputat de Tulcea, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, la sfârșitul lunii august, și-a asumat realizarea proiectului spitalului regional care va deservi pacienți din zona Dobrogei și de sud est a țării

Teodorovici spunea atunci că proiectul va fi urgentat, iar spitalul va fi terminat la finele anului 2020. “Spitalul regional este un obiectiv foarte important. Din cele 8 spitale regionale din țară am decis să îmi asum la nivelul guvernului implicarea foarte activă în ce inseamnă spital regional la Constanța. Până când se da la cheie. Pe partea de procedură nu va fi realizat pe achiziție clasică, fiind pe infrastructura critică. Avem aici bază NATO, avem migranți, sute de mii de turiști, de aceea vor fi proceduri separate pentru Constanța. Vom găsit finanțarea la nivel guvern și la Consiliul Județean Constanța, cotă parte. Aveti așadar un responsabil pe tema spital regional”, a dat asigurări Eugen Teodorovici.