Progresiștii suferă de sindromul „Sfântul Gheorghe la pensie”! Inventează false probleme!

V-ați pus vreodată problema de ce modul în care te adresezi unui transgender a devenit o problemă penală în Occident? Sau de ce toată presa consideră islamofobia principala amenințare în țări în care atentatele jihadiștilor au ucis zeci de oameni? O posibilă explicație vine de la scriitorul și ziaristul Douglas Murray.

După succesul remarcabil al cărții sale despre imigrație „The Strange Death of Europe. Immigration, Identity, Islam” (Strania moarte a Europei. Imigrație. Identitate. Islam), Murray dă o nouă lovitură devastatoare ideologiei neo-marxiste care domină Occidentul. Noua sa carte, The Madness of Crowds: Gender, Race and Identity (Nebunia maselor. Gen. Rasă. Identitate) ia în vizor unele dintre cele mai mari controverse occidentale ale secolului XXI: sexualitatea, genul, tehnologia și rasa. Murray arată adevărata față a revoluției culturale care se desfășoară nu numai în școli, universități și mass-media, dar și în marile corporații și tribunale, Ideea de bază a lui Doulas Murray este că progresismul postmodern și-a pierdut rațiunea de a exista.

Marile bătălii pentru drepturile civile (în ce privește femeile și minorităților etnice și sexuale) au fost date și câștigate. Astăzi, rasismul, sexismul și homofobia sunt în mare parte învinse sau, cel puțin, percepute ca inacceptabile de cea mai mare parte a societăților occidentale. Atunci pentru ce mai luptă progresiștii, vă veți întreba pe bună dreptate. Douglas Murray spune că stânga suferă de o tendință pe care regretatul filosof australian Kenneth Minogue o numea sindromul “Sfântului Gheorge la pensie”. După ce a ucis îngrozitorul balaur, curajosul războinic scrutează zările în căutarea altor lupte glorioase. Are nevoie de dragoni, dar aceștia nu se mai zăresc. Așa că sfântul începe să-și rotească necruțător spada în aer, ca și cum ar lupta cu un dragon invizibil.

Chiar dacă luptă contra unui inamic învins cu zeci de ani în urmă, stânga (neo-marxistă, aș spune eu) continuă să facă victime, unele dintre ele celebre. Douglas Murray dă exemplul biochimistului britanic Tim Hunt, laureat al premiului Nobel, care și-a văzut cariera distrusă în urma unei glume chipurile sexiste făcute în Coreea de Sud. Ce lucruri cumplite a putut spune profesorul Hunt de nu au mai contat descoperirile sale. Ei bine, a declarat în fața jurnaliștilor că problema cu femeile care lucrează în laborator „este că se îndrăgostesc de tine și când le critici încep să plângă”.

Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  22 noiembrie 2024. Alte obiecte anacronice      

Cazul nu e nici pe departe singular. Oricine îndrăznește să conteste tezele stângii plătește automat. Murray trece în revistă, de altfel, și cazul unui programator necunoscut de la Google- James Damore, care a fost dat afară de conducerea acestei companii gigantice pentru că și-a permis să critice politicile de promovare a egalității și diversității în dauna competenței profesionale.

Douglas Murray crede, de altfel, că o contribuție importantă la impunerea, uneori prin mijloace coercitive, a corectitudinii politice, diversității și multiculturalismului în Occident, o au acești giganți ai internetului. „Viteza incredibilă a acestui proces este provocată, în principal, de faptul că o mână de companii din Silicon Valley (cele mai notabile fiind Facebook, Google și Twitter) au acum nu numai puterea de a direcționa ceea ce majoritatea oamenilor gândesc și spun, dar au pus în funcțiune un model de afacere care a fost descris în mod exact ca bazându-se pe găsirea unor clienți dispuși să plătească pentru a modifica comportamentul altor persoane”.

Din punctul meu de vedere, o singură critică se poate aduce noii cărți a lui Douglas Murray. Marxismul cultural a devenit dominant în Occident cu mult înainte de Facebook, Google și Twitter. Mai mult, ar fi o greșeală să credem că această ideologie își are originea exclusiv în lupta pentru drepturile femeilor sau a minorităților rasiale, naționale sau sexuale. Încă de la închegarea școlii de la Frankfurt, principalul obiectiv al acestei ideologii a fost să ofere stângii (după eșecul experimentului comunist de tip sovietic) o nouă legitimitate pentru a prelua și apoi confisca puterea politică. Ideologia corectitudinii politice nu a devenit dominantă prin lupta de emancipare a dezmoșteniților societății, ci pentru că se dovedește extrem de utilă consorțiului politico-financiar care conduce neîntrerupt democrațiile liberale de zeci de ani.