Progresiștii au pierdut contactul cu realitatea. Șarlatania creatorilor de reforme distruge societatea
- Sabina Popescu
- 19 august 2021, 15:08
Problema libertății comunității LGBT nu a fost niciodată atât de problematică. Acest concept fals de ideologie de gen a devenit din ce în ce mai înrădăcinat, iar propaganda orală și conferințele de popularizare s-au exercitat împotriva ideilor sănătoase. Oricât ar fi ele de „înălțătoare”, nu pot să conțină cheia explicativă a problemelor societății.
Se întâmpla pentru întâia oară în anii 1990. Benedict al XVI-lea, cardinal Ratzinger la acea vreme, a avertizat societatea asupra ideologiei de gen, iar mesajul a fost dus mai departe de către succesorul său, Francis I. În anul 2016, papa a spus despre noile teorii că reprezintă o formă de „colonizare ideologică” prin care tinerii sunt învățați că „oricine poate să își aleagă sexul”. Liderii progresiști vor să stabilească o nouă ordine despre care se susține că ar fi „naturală”, să salveze lumea coruptă și decadentă, distrusă de predecesori.
ONU a transmis, în urmă cu aproape doi ani, că autoritățile nu au luat măsuri suficiente pentru a combate problemele structurale ale ideologiei de gen, făcând referire la discriminare, norme și atitudini sociale „neloiale” și, nu în ultimul rând, la lipsa implicării politice în acest sens. Nicăieri nu au fost mai clare reacțiile împotriva „discriminării” comunității LGBT decât în Statele Unite ale Americii, însă după cum se observă cu ușurință, acestea s-au extins și în Europa. În mijlocul pandemiei de coronavirus, oficialii dezbăteau dacă ar trebui să introducă în cadrul LGBTQIA+ și plantele întrucât - cine știe?! - poate vreun om dezvoltă o atracție sexuală și față de organismele vegetale.
Există o insatisfacție crescândă față de mecanismul modelului reprezentativ al societății astfel încât democrația ajunge să fie reînnoită. Doar că noul conflict nu oferă libertate, ci mai degrabă o suprimă. În urmă cu câteva zile, profesorul Will Knowland, în vârstă de 35 de ani, din Marea Britanie a dat în judecată Colegiul Eton pentru că i-a încălcat dreptul la libera exprimare. Într-un discurs despre ideologia de gen, cadrul didactic a afirmat că „o lume fără bărbați ar fi îngrozitoare pentru femei… speranța lor de viață ar putea să scadă la mai puțin de 40 de ani”. Colegiul Eton a considerat că poziția profesorului a fost jignitoare față de femei și comunitatea LGBT, adăugând că acesta a încălcat valorile fundamentale ale toleranței și respectului. Astfel, bărbatul a fost demis din funcție și reclamat la Agenția de Reglementare din Învățământ (TRA), care poate impune interdicție permanentă pentru a profesa în educație. Comisia organului care l-a evaluat pe profesor a negat că Will Knowland ar fi avut „o conduită profesională inacceptabilă, care ar putea să conducă la retragerea dreptului de a profesa sau la o condamnare pentru o infracțiune relevantă”. Prin urmare, l-a scutit de acuzațiile aduse. Avocatul de la firma Doyle Clayton, care l-a reprezentat pe profesor, a declarat public că „decizia marchează o victorie pentru libertatea de exprimare în școli”, care începe să fie practic anulată pe fondul promovării așa-ziselor drepturi de care nu ar dispune comunitatea LGBT și a conflictelor de interese ce interferează cu educația.
Ideologia de gen a fost comparată cu diverse forme de totalitarism și definită drept un „sistem închis de gândire”. Se ridică problema dispariției femeii și a bărbatului în procesul de metamorfozare a societății. În anul 1995, la Conferința mondială de la Beijing organizată de ONU, în cadrul unui discurs în care s-a susținut implementarea și monitorizarea politicilor și programelor eficiente, la toate nivelurile, care să favorizeze abilitarea și avansarea femeilor, termenul „femeie” a fost înlocuit cu conceptul de „gen”. În mod evident, identitatea feminină și deopotrivă, masculină, vor dispărea, dacă se va menține ritmul actual. Exploatarea și instrumentalizarea acestui concept are rădăcini în lupta pentru putere. Inegalitățile și adevăratele discriminări prejudiciază coeziunea socială, iar lipsa de echilibru induce o imagine degradată de conviețuire.
Spiritul rudimentar al progresiștilor, fără nuanță și profunzime, e împănat de șarlatanie. Veritabilii creatori ai reformelor, care manipulează strategic opinia publică și înșală oamenii, nu vorbesc despre consecințele periculoase ale conceptelor pe care le promovează. Noua strategie care transcende tot felul de diviziuni are efecte dezastruoase asupra societății.