Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis o serie de precizări privind slujbele care se vor oficia în noaptea dintre ani, la Catedrala Patriarhală.
Astfel, credincioșii vor putea participa la Sfintele Slujbe atât în interiorul Catedralei Patriarhale, cât și în incinta Catedralei Patriarhale, unde vor fi amplasate mai multe scaune, după următorul program.
Vineri, 31 Decembrie 2021, Ajunul Anului Nou
Între orele 16:00 – 18:00, va fi oficiată Slujba Vecerniei;
Între orele 23:30 – 00:30, va fi oficiată Slujba trecerii dintre ani de către Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, Anul Nou
Între orele 09:30 – 12:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, în interiorul Catedralei Patriarhale, de Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, după slujba de Te Deum, va avea loc proclamarea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, mai precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române într-un comunicat de presă.
Accesul în interior va fi de maximum 70 de persoane
Pentru respectarea normelor sanitare recomandate de către autorități, accesul în interiorul Catedralei Patriarhale va fi restricționat la un număr de maximum 70 persoane.
La începutul lunii, BOR anunța că accesul într-o biserică nu poate fi condiționat de certificatul verde. „Accesul într-un spațiu sacru, unul al ordinii și decenței prin excelență, pentru a te ruga, adică pentru a-ți manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiționat, inclusiv din rațiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecție și ordine în spații care chiar au nevoie de acesta”, se arăta într-un comunicat al BOR.