Ministerul Apărării anunță că 2,400 de militari, specialiști din diferite instituții și angajați ai forțelor de ordine vor defila la parada din București. La Alba Iulia vor partipa peste 1,000 de militari și specialiști din alte instituții.
Ministerul Apărării Naționale face pregătiri de câteva zile pentru paradele de 1 Decembrie. Mii de militari ai forțelor armate române și specialiști din alte instituții vor defila la București și Alba Iulia.
Câți militari vor participa la paradele de 1 Decembrie
Parada de 1 Decembrie cu vehicule blindate Humvee. Sursa Foto: Ministerul Apărării Naționale, Facebook
Programul paradelor naționale de la București și Alba Iulia de 1 Decembrie
La ora 11, cei 2,400 de militari și specialiști vor defila în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
La Alba Iulia, la ora 14, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul „Marii Uniri”. La ora 15, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, vor defila 1,000 de militari ai armatei române și specialiști din alte instituții, precum Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare. Vor mai defila militari din Polonia și Franța care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO de la Cincu.
Soldatul model
Întrebat de câte ori a participat la paradă, caporalul Alin Ciortînae din detașamentul Batalionului 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Soverth” spune că a pierdut șirul: „Probabil de 7 sau 8 ori. Frigul și ploaia sunt parte din program, dar trecem repede peste și ne bucurăm de părțile frumoase. Familia și prietenii vor fi acolo ca de fiecare dată, nici nu trebuie să le spun".
El a ales cariera militară din 2009, iar acum este veteran, particând la trei misiuni în Afganistan (2011, 2016, 2019 ).
Este, de asemenea, parașutist cu dublă certificare (parașuta rotundă și aripă).