Lansat în august ca o formă îmbunătățită a vechiului program "Prima Casă”, "Noua Casă” confirmă interesul românilor pentru achiziția unei locuințe, mai ales a celor noi.
Potrivit informaţiilor furnizate de directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), Dumitru Nancu, Fondul a emis 117 garanţii şi promisiuni de garanţie superioară (creditul de 140.000 de euro) dintr-un total de 1.321 emise până la data de 20 octombrie 2020, iar 513 dintre acestea au fost cereri pentru apartamente sau construcţii noi, potrivit Economica.net.
Programul a fost lansat pe data de 20 august, ca o formă substanțial modificată a vechiului "Prima Casă", existent încă din 2009 și schimbat, la rândul său, de guvernarea anterioară.
Valoarea finanţărilor pentru cele 1.321 de cereri de garantare primite de FNGCIMM este de 327,044 753 milioane de lei, din care 286,061 485 milioane de lei pentru 1.204 cereri pentru creditele standard (cele de până la 70.000 de euro) şi de 40,983,268 milioane de lei pentru 117 cereri aferente creditelor cu valoare de până în 140.000 de euro. Din cele 1.204 de credite standard, 769 sunt pentru locuinţe existente, iar 435 sunt promisiuni de garantare pentru momentul în care construcţiile vor fi finalizate.
Sunt preferate locuințele noi
În cazul creditelor mari, de până în 140.000 de euro, numărul cererilor care au primit promisiune de garantare pentru momentul în care va fi gata construcţia este dublu faţă de cel al clienţilor care preferă să cumpere din imobilele deja existente. În total, valoarea care va fi finanţată pentru construcţiile viitoare este în acest moment de 135, 620 159 milioane de lei, reprezentând circa 82% din totalul finanţărilor acordate, precizează Economica.net.
Prin programul "Noua Casă" se acordă două categorii de credite pentru locuinţe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% şi se acordă o garanţie de stat de 60%, şi de 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%. Avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro, inclusiv.
Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân neschimbate.