Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 31 iulie-13 august, în fiecare regiune a României.
În Capitală se anunţă o încălzire a vremii, mediile atingând 36 de grade C pe 6 şi 7 august, iar după 8 august temperaturile vor scădea până la nivelul de 30 de grade celsius. Ploaia ne va ocoli până pe 8 august, când sunt probabile averse.
Vremea le va fi favorabilă celor care sunt în concediu pe litoral, regimul termic urmând să se menţină relativ constant, caracterizând o vreme călduroasă, cu mediii ale temperaturilor maxime în jurul valorii de 32 grade C. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine redusă în următoarele două săptămâni.
În Muntenia şi Oltenia, temperaturile se vor menţine ridicate până pe 7 august, iar apoi vor înregistra o scădere până la o maximă de 30 de grade. Aceeaşi tendinţă se va înregistra şi în Moldova, dar şi în Transilvania şi Maramureş.