Prognoza meteo, 28 iunie. Vremea se schimbă radical, mare parte din țară, marcată de ploi. La ce valori ajung temperaturile

Prognoza meteo, 28 iunie. Vremea se schimbă radical, mare parte din țară, marcată de ploi. La ce valori ajung temperaturileNori. Sursa foto: EVZ

Conform anunțului făcut de specialiștii de la ANM, vremea se va schimba, astăzi, în comparație cu ziua precedentă. Temperaturile vor fi mai scăzute, iar ploile își vor face apariția în multe zone ale țării.

Valorile termice vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară, astfel încât se vor situa sub normele caracteristice perioadei în cea mai mare parte a ţării conform ANM,. Vor fi înnorări şi perioade cu ploi, în special ziua, pe arii mai extinse în jumătatea de sud-est şi local în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar cu o probabilitate mai mare după-amiaza şi seara se vor semnala descărcări electrice în regiunile sud-estice şi în cele nord-estice.

Pe spaţii mici se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate, peste 15...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 19 şi 28 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 şi 18 grade. Pe areale mici se va forma ceaţă.

Vremea va deveni instabilă. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse, iar cu o probabilitate mai mare după orele amiezii se pot semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade.

Cum va fi vremea la munte și pe litoral

Vremea la munte: Valorile termice vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară, astfel încât se vor situa sub normele caracteristice perioadei. Vor fi înnorări şi perioade cu ploi pe arii mai extinse şi mai intense ziua, dar în restrângere noaptea. Vor fi mai ales averse, pe spaţii mici se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate, peste 15...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

Vremea pe litoral: Vremea va fi relativ normală termic, dar va deveni în general instabilă spre seară. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 26 de grade, iar cele minime între 16 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 23...24 de grade.